Samsung Galaxy Note 9 hands-on review: un nou stylus, extra baterie, se simte ca Note 8 în mână

Autor:  | Publicat în:  Samsung 2.066 ori
<b>Samsung Galaxy Note 9 hands-on review: un nou stylus, extra baterie, se simte ca Note 8 în mână</b>Samsung Galaxy Note 9 e aici, fiind anunţat oficial la New York chiar azi. Evident am pus mâna pe el cât de rapid am putut, iar rezultatul este clipul hands on de mai jos. Toate aşteptările şi scăpările s-au îndeplinit întocmai şi la prima vedere acesta..

Samsung Galaxy Note 9 e aici, fiind anunţat oficial la New York chiar azi. Evident am pus mâna pe el cât de rapid am putut, iar rezultatul este clipul hands-on de mai jos. Toate aşteptările şi scăpările s-au îndeplinit întocmai şi la prima vedere acesta pare un soi de Galaxy Note 8s. Hai să vedem ce primim.

Telefonul rămâne fabricat din sticlă şi metal, cu sticlă în spate şi faţă, evident curbată. Mi se pare că au mai tăiat din muchii puţin, aproape insesizabil, iar camera din spate e  plată pe panoul respectiv, fără să iasă în relief. În ciuda diagonalei de 6.4 inch (0.1 inch peste Note 8) telefonul e rezonabil de uşor de mânuit, datorită faptului că e foarte îngust.

Prezentare video Samsung Galaxy Note 9

Are şi aderenţă bună, dar mi se pare că are o ramă metalică puţin mai groasă acum, cu vreo 0.2 mm faţă de predecesor. Măcar e uşor rotunjit şi nu taie la palmă ca Galaxy Alpha sau Nokia 8 Scirocco. Nu o să insist prea mult pe specificaţii, pentru că avem un articol separat cu asta. E de ajuns să ştiţi că Samsung oferă maximul aici: 8 GB RAM, Snapdragon 845 sau Exynos echivalent şi până la un uriaş 512 GB stocare. Are şi ecran de 6.4 inch Super AMOLED foarte luminos şi cu rezoluţie QHD+.

Adevăratele vedete sunt bateria de 4.000 mAh totuşi, o zonă pe care Samsung nu prea a explorat-o până acum, cea a capacităţilor crescute de baterie. Ar trebui să prindă şi să treacă lejer de o zi de utilizare şi să se încarce în doar o oră. Stylus-ul la prima vedere nu pare schimbat şi vine cu capătul clickabil şi un buton pe corpul său. Ei bine de această dată are şi Bluetooth şi se poate folosi la 10 metri distanţă de telefon.

Samsung Galaxy Note 9 S Pen

Poate controla camera, playback-ul de clipuri, navigarea în galerie şi alte funcţii. Nu mi-a fost foarte clar dacă va controla şi jocuri, dar nu m-ar mira. E în continuare comod şi aderent şi cu doar 10 secunde de alimentare funcţionează 40 de minute, deci bateria nu va fi niciodată o problemă.

În spate avem o cameră duală care ia mecanismele lui Note 8 şi stabilizarea optică pentru fiecare senzor de 12 MP şi îi adăugă diafragma variabilă a lui Galaxy S9. Avem şi funcţii AR şi AI-ul ştie acum vreo 30 de scenarii pentru captură. Şi nu, nu au uitat nici de Super Slow Motion. Selfie-urile au şi ele Bokeh şi măşti AR de aplicat, iar interfaţa e la fel ca la S9, cu slider de opţiuni foto în stânga.

DeX Pad

Ca OS avem Android 8.1 Oreo şi am văzut în acţiune şi un nou DeX Pad, noi huse şi accesorii. Stylus-ul galben care se va vinde cu varianta albastră a lui Note 9, în rest fiecare S Pen are aceeaşi nuanţă ca şi phablet-ul dedicat. În rest stylus-ul are aceleaşi opţiuni de paleta Air Command văzut la Note 8, include Screen Write, Live Message, Penup sau Write Note.

Va costa  4.699 lei versiunea de 128GB și 5.899 lei versiunea de 512GB şi ajunge în magazine pe 24 august. O inovaţie suficientă? La prima vedere nu pare să aducă ceva revoluţionar, ci doar să pună camera lui S9+ pe un format mai mare, cu stylus nou şi baterie la pachet. Rămâne să analizăm dacă bateria şi stylus-ul merită să cheltuiţi sute bune de euro în această toamnă sau nu.

Galerie foto Samsung Galaxy Note9, fotografii Hands-on

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×