Acum că Samsung Galaxy S9 a început să se livreze clienţilor care au făcut precomanda devreme, e momentul să vedem şi cele mai dure teste aplicate terminalului. Spre exemplu azi îl vedem disecat şi aflăm cât de uşor de reparat este. Avem şi detalii despre mecanismul camerei duale de pe Galaxy S9+, analizat tot de către cei de la iFixit.
În primul rând aflaţi că acest smartphone primeşte nota de 4 din 10 pentru uşurinţa de reparare, deci nu e chiar cel mai binevenit device în service. La capitolul aspecte pozitive avem faptul că majoritatea componentelor sunt modulare şi pot fi înlocuite separat. Aflăm şi că înlocuirea bateriei e posibilă, dar accesul la ea e mult, mult îngreunat. Spatele din sticlă şi panoul frontal pot crăpa oricând pe parcursul dezasamblării, iar înlocuirea ecranului se face şi prin scoaterea panoului spate. E folosită şi o cantitate generoasă de adeziv...
Cât despre cameră, disecţia iFixit a dezvăluit faptul că acolo unde majoritatea camerelor de telefon au 5 lame de deschidere a diafragmei, Samsung a folosit două lame integrate sub formă de inele. Astfel se ajunge la un modul de cameră mai mic şi mai uşor de integrat. Pe de altă parte se limitează funcţionalitatea, pentru că putem alege doar între cele două deschideri.
În ce priveşte camera frontală, aceasta nu vine cu vreun sistem avansat de detectare facială. Camera şi scannerul de iris sunt cam la fel cum le-am lăsat pe Samsung Galaxy S8, deci funcţiile AR Emoji şi cele de securitate sunt doar la nivel de software. Aflaţi mai multe detalii din disecţia completă, de aici.




