Dacă admiram la un moment dat firmele japoneze pentru perseverența cu care produc în continuare terminale cu clapetă într-o epocă în care pot fi lejer considerate demodate, iată că şi Samsung continuă să parieze pe acest segment. Astfel, aflăm că există un nou telefon cu clapeta în pregătire la sud coreeni şi tocmai a primit o randare mai jos.
Vine de la Slashleaks şi are numele de cod SM-W2018. Telefonul este un veritabil flip phone cu dotări peste medie şi ar urma să fie prezentat în a doua parte a acestui an. Va sosi în preajma debutului lui Galaxy Note 8 aparent şi va fi destinat pieţei din China. După cum îi arată şi numele, acesta este un succesor pentru SM-W2017, care adopta formatul clamshell şi ar trebui să vina cu încărcare wireless.
Detalii despre acest device au mai scăpat în ultima lună, inclusiv o menţiune (incredibilă) a unui procesor Qualcomm Snapdragon 835 la interior. În plus, mai primim şi 64 GB stocare şi 6 GB RAM. Noul venit ar trebui să includă două ecrane de 4.2 inch cu rezoluţie Full HD, o cameră principală de 12 megapixeli şi secundară de 5 MP. Aflaţi că Samsung SM-W2018 a fost deja certificat de către TENAA şi FCC, deci are undă verde pentru debut.
Şansele sunt de 1% să ajungă în Europa, cel puţin pe canale oficiale.