După ce anterior, Samsung lansa pe piața din Coreea de Sud, smartphone-ul Galaxy W ce sosea cu un display de 7 inch, iată că acest trend al terminalelor phablet continuă și pe piața americană unde compania BLU Products tocmai a lansat modelul STUDIO 7.0, device ce este vândut ca fiind un telefon în ciuda dimensiunilor sale.
BLU Studio 7.0 dispune de un panou capacitiv de 7 inch cu rezoluție 1.024 x 600 pixeli, un procesor dual-core de 1.3 GHz, un GPU Mali 400, 1 GB memorie RAM, 8 GB spațiu intern de stocare, un slot pentru carduri microSD de până la 64 GB și o cameră foto principală de 5 megapixeli cu bliț LED.
Alte dotări includ o cameră frontală de 2 megapixeli, conectivitate WiFi, GPS, Bluetooth 4.0, un port microUSB v2.0 și o baterie Li-Ion de 3.000 mAh. Acest device măsoară 187.5 mm în lungime, 103 mm în lățime și 9.4 mm în grosime.
Din punct de vedere al design-ului și a materialelor utilizate, BLU Studio 7.0 sosește cu o carcasă din policarbonat și un capac spate ce adoptă o textură similară cu cea întâlnită pe Samsung Galaxy S5.Acest device ajunge pe piață în 4 variante de culoare (alb, gri, albastru și auriu) la un preț de 150$.

.jpg)

