Sony Xperia 1, Xperia 10 și 10 Plus apar în ultimele fotografii hands-on înainte de lansarea de la MWC 2019

385 ori
<b>Sony Xperia 1, Xperia 10 și 10 Plus apar în ultimele fotografii hands-on înainte de lansarea de la MWC 2019</b>Sony Xperia 1 sau Xperia XZ4 aşa cum l-am cunoscut o bună perioadă de timp e la doar ore distanţă de lansare, cu un eveniment oficial de prezentare la MWC 2019 la ora 09:30. Odată cu el vin şi modelele midrange Xperia 10 şi Xperia 10 Plus, iar toate..

Sony Xperia 1 sau Xperia XZ4 aşa cum l-am cunoscut o bună perioadă de timp e la doar ore distanţă de lansare, cu un eveniment oficial de prezentare la MWC 2019 la ora 09:30. Odată cu el vin şi modelele midrange Xperia 10 şi Xperia 10 Plus, iar toate acestea au parte acum de ultimele scăpări dinainte de debut. E vorba despre fotografii hands-on.

Observăm că Xperia 1 are un format mult mai alungit decât orice alt telefon de pe piaţă, mulţumită aspectului 21:9 Cinemawide. E gândit pentru consumul de video în format cinematic, dar parcă telefonul e totuşi prea subţire şi lung. În spate se află 3 camere, integrate vertical, cu bliţ dual LED deasupra. Una din ele are rezoluţie de 53 MP şi e posibil să vedem şi o cameră ToF în setup.

Sony a colaborat cu cei de la Light pentru a realiza modulul optic de pe flagship. Telefonul a mai apărut până acum şi pe o nuanţă mov fistichie, care o să fure privirile la debut.  Include şi procesor Snapdragon 855, 6 GB RAM şi 128 GB stocare. 

Vedem şi fotografii hands-on cu Xperia 10 şi Xperia 10 Plus. Ele au cameră duala orientată orizontal şi nu vertical, iar ecranul are muchii destul de groase din ce văd, mai ales sus. Sony a evitat totuşi trendul bretonului.

Sony Xperia 10 are 3 GB RAM, procesor Snapdragon 630, ecran de 6 inch şi baterie de 2870 mAh. Era cunoscut că Xperia XA3 pentru o perioadă.

Sony Xperia 10 Plus are 4 GB RAM, procesor Snapdragon 636, baterie de 3000 mAh şi ecran de 6.5 inch Full HD. În spate avem o cameră duala cu senzori de 13 MP + 8 MP pe ambele device-uri.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×