Telefon cu 3 camere selfie; Iată cel mai nou brevet LG

368 ori
<b>Telefon cu 3 camere selfie; Iată cel mai nou brevet LG</b>LG nu e străină deloc de experimente, având în vedere faptul că a prezentat deja un telefon cu difuzor de convorbiri în ecran şi capacitatea de a "citi" venele din palmă. Mai nou pregăteşte şi un telefon cu 3 camere selfie

LG nu e străină deloc de experimente, având în vedere faptul că a prezentat deja un telefon cu difuzor de convorbiri în ecran şi capacitatea de a "citi" venele din palmă. Mai nou pregăteşte şi un telefon cu 3 camere selfie, aşa cum o arată un nou brevet al său.

De la sud-coreeni am văzut mai degrabă brevete de telefoane pliabile în ultima vreme, dar iată-i revenind spre smartphone-uri ceva mai clasice. LG a înregistrat un brevet pentru un smartphone care va avea 3 camere în faţă şi 3 în spate. Documentele au fost înregistrate la WIPO (World Intellectual Property Office) şi au devenit publice pe 19 aprilie.

Avem doar diagrame şi schiţe generice deocamdată, care prezintă cele 3 camere selfie integrate într-un breton de mărime medie. Nu cunoaştem încă şi tipul de camere, dar e probabil vorba de una standard, una ultra wide şi una Time of Flight. Auzisem deja că LG ar putea pregăti un telefon cu cameră selfie Time of Flight ce e drept.

Aceste implementări ar putea să apară pe generaţia toamnă-iarnă de telefoane LG, care va veni odată cu IFA 2019. Spatele acestui device din schiţe aduce cu LG V50, prin prisma camerei triple orizontale. Avem şi buton dedicat Google Assistant din ce văd. Sincer de camere selfie de calitate nu prea am mai dus lipsă în ultima vreme pe flagship-uri, mai ales pe cele din 2019.

Poate că LG ar trebui să caute un selling point mai apropiat de camera principală să zicem... sau de o baterie mai mare.

⚡ Poți obține un voucher de 10 euro când cumperi un telefon OnePlus, bani ce pot fi cheltuiți pe accesorii dacă inițiezi comanda folosind acest link.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×