Telefonia mobilă e serviciul cu cele mai multe reclamaţii în 2015, publicul român nefiind mulţumit de relaţia contractuală cu operatorii

1.220 ori03-02-2016
Telefonia mobilă e serviciul cu cele mai multe reclamaţii în 2015, publicul român nefiind mulţumit de relaţia contractuală cu operatorii

Se pare că romanii nu sunt mulţumiţi de serviciile de telefonie şi asta o spun chiar cifrele, ce arată că aproape jumătate dintre reclamaţiile primite în 2015 de ANCOM făceau referire la serviciile de acest gen.

E vorba de o creştere procentuală cu 5% faţă de anul 2014, iar principala nemulţumire e relaţia contractala cu furnizorii. La jumătatea anului trecut 22.7 milioane de cartele SIM erau în uz în ţara noastră, fie legate de abonamente, fie prepay. ANCOM a primit şi soluţionat în 2015 peste 2000 de reclamaţii de la utilizatori ai serviciilor telecom, cu 19% mai mult decât în 2014.

Cele mai multe reclamaţii au făcut referire la serviciile RCS & RDS (15%), apoi Telekom România Mobile Communications (12%), Vodafone România (11%), Orange România (10%) şi Telekom România Communications (10%). Dintre aceste plângeri cele legate de telefonia mobilă reprezintă grosul, cu 44%, apoi cele de acces la Internet fix, cu 11% şi apoi cele de retransmisie a programelor audiovizuale (9%).

Scriam mai sus ca majoritatea clienţilor sunt nemulţumiţi de relaţia contractuală cu aceste firme, adică de derularea, prelungirea sau încetarea contractelor, dar şi de neincluderea unor clauze minime obligatorii. Lipsa de răspuns la reclamaţii e o încă o problemă des menționată.

Sursa: mediafax.ro
Taguri: Vodafone TELEKOM Orange RCS & RDS Operatori de telefonie mobila din Romania Reclamatii ANCOM

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.