UE vrea mai mult content european pe Netflix și Amazon

Autor:  | Publicat în:  Netflix 609 ori
<b>UE vrea mai mult content european pe Netflix și Amazon </b>Serviciile de streaming video Netflix și Amazon Prime Video au de astăzi noi reguli de respectat pe plan european, asta ca urmare a proiectului pus la cale de Parlamentul European, Consiliul și Comisia Europeană ce presupune ca aceste companii

Parlamentul European, Consiliul și Comisia Europeană au ajuns la o înțelegere preliminară care va impune serviciilor de streaming precum Netflix și Amazon Prime Video ca cel puțin 30% din biblioteca multimedia să fie reprezentat de conținut produs în Europa. 

Această propunere are ca scop menținerea culturii europene și dezvoltarea producțiilor cinematografice pe bătrânul continent. Mai mult ca atât, serviciile de streaming vor trebui să finanțeze o serie de producții din Europa, prin finanțare directă sau prin contribuirea la fondurile cinematografice ale fiecărei țări.

Ăsta e un pas destul de îndrăzneț din partea UE, încercând cumva să mențină valorile europene într-o sferă atât de importantă. Toate aceste modificări fac parte dintr-un program amplu de ajustare a audiovizualului și un mare accent se pune și pe siguranța minorilor. Atât serviciile de streaming menționate mai sus, cât și YouTube, Facebook, etc, vor trebui să ofere măsuri concrete pentru blocarea contentului care instigă la ură, violență și terorism. 

Totodată, UE cere ca fiecare platformă să aibă un mecanism mult mai transparent și eficient  de raportare a contentului. Aceste puncte trebuie aranjate într-un proiect de lege și votate de către Parlamentul European, lucru se va întâmpla cel mai probabil în Iunie. 

Părerea mea: 

Chiar dacă la prima vedere aceste cerințe sunt dure, lucrurile nu stau chiar așa pentru că Netflix deja oferă pentru fiecare țară separat 20% de content local din toată librăria. Asta dacă țara respectivă are atâta content. Cât despre finanțare, Netflix a anunțat că are deja peste 100 de producții europene ce urmează a fi lansate în 2018. Majoritatea sunt pentru țări ca Spania, Germania, Franța, Italia, dar cine știe, poate se va găsi și interes pentru piața română, vreun Las Fierbinți versiunea Netflix.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×