Prima reclamă pentru Huawei P20 Lite pune accent pe ecranul FullView și camera foto duală

448 ori18-03-2018
Prima reclamă pentru Huawei P20 Lite pune accent pe ecranul FullView și camera foto duală

Huawei P20 Lite a fost unul dintre cele mai scăpate terminale mobile în ultima lună, produsul fiind afișat chiar și în magazine înainte de lansarea sa propriu-zisă. Am văzut handson-uri, ba chiar și unboxing-uri, iar cu doar câteva zile în urmă am aflat că handsetul ar fi fost lansat fără mare tam-tam în Polonia acolo unde este deja disponibil la vânzare pentru sume cuprinse între 370 și 380 euro.

Astăzi dăm și peste o reclamă pentru Huawei P20 Lite, material promo care ne prezintă pe scurt o parte dintre cele mai importante caracteristici. Ecranul Full View este scos în evidență în mod special, dar pe parcursul clipului mai descoperim și alte detalii precum faptul că panoul spate din sticlă dispune de o peliculă specială care îi dă acel efect spectaculos în bătaia razelor de soare.

Telefonul are și ramă metalică, o cameră selfie ce promite rezultate deosebite în condiții low-light, iar în spate o cameră duală ce permite refocalizarea subiecților din fotografii chiar și după realizarea pozelor. Bateria dispune de tehnologia Huawei Fast Charge 2.0 și pe final aflăm că se oferă 4 GB RAM + 64 GB stocare flash la bord.

Așteptăm sosirea lui Huawei P20 Lite și pe plan local în perioada următoare, telefon ce va fi o alegere bună pentru cei care au în plan achiziția alături de un abonament. La liber va costa în jur de 1.800 lei, sumă pentru care se găsesc variante mult mai bine echipate la nivel hardware.


Taguri: Huawei Huawei P20 Lite Clip de promovare Reclama Ecran Full View Camera Duala Pret Disponibilitate

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.