Ne pregătim de un nou battery phone se pare, pentru că Ulefone e gata sa lanseze un nou model din gama Power. E vorba despre Ulefone Power 2, care are unele dotări confirmate azi şi care e aşteptat să debuteze la MWC 2017.
Terminalul va avea o baterie impresionantă de 6050 mAh, păstrând de altfel capacitatea predecesorului. Totuşi va beneficia de o nouă generaţie de celule de baterie de la Sony, cu output mai stabil şi funcţionare mai lungă. La bord vom găsi şi 4 GB RAM şi 64 GB stocare, dar şi un scanner de amprente integrat în butonul Home fizic de sub ecran.
Terminalul va avea de această dată un corp metalic unibody, care îl va înlocui pe cel din plastic de pe Ulefone Power. Ulefone Power 2 va fi expus la standul companiei din Barcelona de la MWC, unde se vor afla şi Ulefone Gemini Pro şi Ulefone Armor 2. Noul battery phone va aduce Android 7.0 ca OS preinstalat şi rămâne să îi aflăm toate detaliile săptămâna viitoare.


