Celebrul analist Ming-Chi Kuo dezvăluie detalii despre iPhone 12! Aflăm ce are în comun viitorul flagship cu iPhone 4

1.967 ori
<b>Celebrul analist Ming-Chi Kuo dezvăluie detalii despre iPhone 12! Aflăm ce are în comun viitorul flagship cu iPhone 4</b>Deși iPhone 11 abia începe să fie expus pe rafturile magazinelor de la noi, iată că leak-urile pentru modelul succesor au început să sosească deja. Nimeni altul decât celebrul analist chinez Ming-Chi Kuo ne aduce detalii despre

Deși iPhone 11 abia începe să fie expus pe rafturile magazinelor de la noi, iată că leak-urile pentru modelul succesor au început să sosească deja. Nimeni altul decât celebrul analist Ming-Chi Kuo (din cadrul KGI Securities) ne aduce detalii despre iPhone-ul pe care Apple îl va lansa anul viitor, iPhone 12 dacă e să speculăm pe seama denumirii sale.

iPhone 12

Ni se pregătesc schimbări la nivel de design și apar influențe de la un iPhone demult apus. Ei bine, Kuo a reușit să afle pe seama surselor sale faptul că iPhone-urile din 2020 vor adopta o ramă metalică cu muchii drepte/plate, exact precum cea văzută pe iPhone 4 și modele precum iPhone 5s sau iPhone SE. Display-urile vor avea sticlă 2.5D aplicată peste și sunt așteptate și modificări la nivel de diagonală.

iPhone 12

Potrivit unor leak-uri anterior sosite în online, succesorul lui iPhone 11 Pro va opta pentru un ecran de 5.4 inch, în vreme ce succesorul lui iPhone 11 Pro Max va trece la o diagonală de 6.7 inch. În schimb, modelul succesor iPhone 11 va rămâne la 6.1 inch. Toate aceste noi modele vor adopta panouri OLED și în grafic este și o micșorare a decupajului Face ID din zona superioară.

Duo-ul iPhone 12 Pro va include și o cameră 3D ToF în setup-ul din spate și suport pentru conectivitate 5G. Includerea suportului pentru acest nou standard de conectivitate ar spori cererea, fiind așteptată livrarea a 85 milioane unități iPhone 12 în 2020. Cresc și prețurile totodată.. Renunțarea la decupajul din ecran se va face abia în 2021.

În articol vedeți și câteva randări concept pentru iPhone 12, realizate de către talentatul designer Ben Geskin pe seama informațiilor proaspăt dezvăluite de analistul chinez!

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×