Ziua de ieri ne-a adus o scăpare foarte interesantă, cu un prototip Motorola Moto G5 Plus fiind pus în vânzare pe OLX.ro, ştire care a pus România pe hartă pentru câteva ore în segmentul smartphone. Azi vedem încă un terminal Motorola scăpat pe web într-o imagine hands on, remarcându-se prin potenţialul său la nivel selfie.
Identitatea acestui model e necunoscută, dar nu e exclus să fie tot un terminal din seria Moto G5. El se remarcă prin camera duală frontală, dar şi blitzul LED frontal. Aici încep şi se termină detaliile despre acest smartphone, care pare să adopte clasicul scanner de amprente inestetic de pe modelele Moto şi promite şi suport 4G LTE. Are şi un difuzor pentru convorbiri destul de proeminent şi pare să vină cu o ramă metalică aurie.
De remarcat că scannerul de amprente are o formă diferită faţă de cel de pe Moto G5 Plus, deci nu e vorba de acelaşi model. De asemenea, nu e foarte clar în ce măsură în față avem camere selfie, sau un senzor pentru camera şi unul pentru scanner de iris să zicem. Limbajul de design ne duce clar cu gândul la un handset Moto G, dar mai aşteptăm şi alte scăpări pentru a ne convinge.
Să nu vă miraţi dacă apare o cameră duală şi în spate!



