Nu cu mult timp în urmă descopeream faptul că un simplu mesaj cu textul “=” trimis către un telefon cu chip MediaTek făcea ca device-ul să-și dea restart automat. Un comportament similar l-am întâlnit și cu modelele iPhone în momentul când utilizatorii primeau un SMS cu o anumită combinație de caractere.
Și iOS nu este singurul OS avut în vizor, ci și Android. Recent, compania de securitate Ziperium a dezvăluit faptul că un MMS sosit pe un device Android poate oferi acces hackerilor asupra datelor stocate, dar și asupra informațiilor personale. Din câte aflăm, problema a fost semnalată celor de la Google acum mai bine de 3 luni, dar nici un fix nu a fost oferit până acum.
Tocmai de aceea, Ziperium a decis să facă publică această problemă. Aparent, acest malware descoperit de firma de securitate afectează aproximativ 950 milioane de smartphone-uri la nivel global, sau 95% din numărul total de terminale Android aflate în uz. Potrivit acestora, sunt afectate device-urile fabricate în ultimii 5 ani ce rulează versiunile: Froyo, Gingerbread, Honeycomb, Ice Cream Sandwich, Jelly Bean, KitKat și desigur Lollipop.
Aflăm totodată faptul că această problemă regăsită în cazul telefoanelor ce rulează Android, este mult mai gravă față de cele cu MediaTek, respectiv iOS. În primul rând, o anumită imagine deja infectată malware și trimisă prin MMS, poate oferi control asupra device-ului și șterge datele stocate, accesa aplicații, sau deschide camera foto fără să știm.
Google afirmă totuși celor de la CNNMoney, faptul că un fix a fost trimis către partnerii săi, companii ce ar trebui să ne ofere un update cât de curând posibil.