Utilizatorii Android se pot înscrie acum pentru a primi o notificare din Play Store când e lansata o aplicaţie mult asteptată

934 ori10-05-2015
Utilizatorii Android se pot înscrie acum pentru a primi o notificare din Play Store când e lansata o aplicaţie mult asteptată

Mai toate magazinele care se respectă au un mecanism care va permite să vă înscrieţi pentru a primi o notificare atunci când produsul dorit se afla în stoc. Ei bine, se pare că şi Play Store va primi această funcţie pentru aplicaţii.

Google le permite acum dezvoltatorilor să le ofere utilizatorilor Android interesaţi de o anumită aplicaţie posibilitatea de a se înscrie pentru a primi notificări cu privire la sosirea unui joc sau aplicaţii preferate. Spre exemplu, Glu Media va lansa în curând jocul Terminator Genisys: Revolution, iar în imaginea ataşată acestui articol puteţi vedea cum arată butonul dedicat de "pre register".

Odată jocul lansat cei care au apăsat acel buton vor primi o notificare că titlul e disponibil. Evident vă puteţi anula înregistrarea oricând doriţi. Această nouă funcţie e mai degrabă utilă pentru dezvoltatori, care pot cuantifica în ce măsură există interes cu privire la sosirea aplicaţiei sau jocului lor.

Sursa: phonearena.com
Taguri: Android Play Store Notificare Play Store

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.