Suntem la doar câteva ore de la debutul lui Samsung Galaxy Note 5, smartphone de tip phablet ce a întors pe dos fanii brandului în ultimele câteva săptămâni. Acest lucru s-a întâmplat tocmai datorită faptului că zvonurile dezvăluiau că noul model nu va aduce un slot microSD, dotare ce nu poate lipsi de pe un astfel de terminal.
Ulterior aflam că un slot microSD urma să fie integrat pe varianta dual-SIM a telefonului, lucru ce se și întâmplă. Prin intermediul celor de la ePrice.com, retailer ce a primit deja telefonul în teste, aflăm că într-adevăr Samsung Galaxy Note 5 în varianta dual-SIM beneficiază de suport microSD.
În imaginea de mai sus observăm o amplasare destul de neobișnuită pentru locașurile SIM, acestea fiind plasate în stânga tocmai datorită stylus-ului S-Pen regăsit pe dreapta. Pe lângă aceste dotări, se așteaptă ca Note 5 să aducă un procesor octa-core, 4 GB RAM, o cameră foto de 16 megapixeli și tehnologia de încărcare rapidă.