Aflând că vivo, OPPO, OnePlus au picat la înţelegere cu Nokia, plătind pentru brevete 5G şi activând acum în Europa fără probleme, ne-am întrebat şi care e statutul companiilor la nivel local. OnePlus tocmai l-a lansat local pe OnePlus 12, OPPO ne-a dat ceva semne de revenire, dar vivo... nimic Am găsit totuşi pe site-ul Connect.ro o poziţie oficială a companiei.
Cândva prin pandemie, prin 2021, când a avut loc EURO 2020 vivo a devenit foarte activă în România. Avea un campionat european de promovat şi era sponsor principal. Au şi lansat un selfie phone în România, doldora de logo-uri de la EURO. Acum că vine alt EURO ne întrebăm ce se întâmplă. Mai ales că ne-a plăcut Vivo X80 Pro acum doi ani şi am apucat să testăm şi vivo X90 Pro anul trecut.
Ei bine, iată poziţia oficial a companiei:
”Împreună cu companiile naționale de vânzări, vivo revizuiește și adaptează în mod constant strategia de business în fiecare țară. Deocamdată, compania națională locală, adică vivo România, a decis să-și întrerupă afacerile în România, pentru moment. Cu toate acestea, clienții din România se pot baza, în continuare, pe produse puternice cu actualizări continue de software și servicii complete post-vânzare.”
Practic, dacă ai telefon vivo, nu trebuie să îţi faci griji, el va primi în continuare actualizări şi suport în România. Încă mai găsiţi produse vivo la eMAG de exemplu, deci ceva activitate exista. Vorbim despre o companie mare aici, pe locul 5 în topul producătorilor de smartphone-uri şi la un moment dat pe locul întâi în China.
Şi primim destul de des întrebări despre seria vivo X100 în comentarii pe YouTube. Dacă e să vedem o revenire la noi, cred că ori la toamnă, ori în 2025.