Vodafone și Orange În pericol să-și piardă licențele de funcționare de la 1 ianuarie 2012

Autor:  | Publicat în:  ANCOM 1.300 ori
<b>Vodafone și Orange În pericol să-și piardă licențele de funcționare de la 1 ianuarie 2012</b>ANCOM este acronimul de la Agenția Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații. Rolul său este de a fi un arbitru pe piața telecom din România, iar de site-ul său citez care ar fi ocupația de bază: Misiunea ANCOM este să...

ANCOM este acronimul de la Agenția Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații. Rolul său este de a fi un arbitru pe piața telecom din România, iar de site-ul său citez care ar fi ocupația de bază:

  • MisiuneaANCOM este să protejeze interesele utilizatorilor de comunicații din România, prin promovarea concurenței pe piața de comunicații, administrarea resurselor limitate, încurajarea investițiilor eficiente în infrastructura și promovarea inovației.
  • Viziune: Prin ceea ce facem, urmărim ca toți locuitorii României să se bucure de servicii de comunicații de calitate, la prețuri corecte, iar operatorii să se dezvolte prin inovație, în timp ce oamenii Autorității sunt priviți cu încredere și respect pentru că sunt profesioniști, responsabili și integri.
  • Valorileîn care credem sunt: profesionalism, responsabilitate, integritate.

Toate bune și furmoase pe hârtie, dar realitatea se pare că este diferită. Pe piața telecom din România și mă refer în special la zona de mobile se luptă 4 nume: Vodafone, Orange, Cosmote, RCS&RDS. Licențele Orange și Cosmote au fost eliberate în 1997 și cu validitate de 15 ani, pe 31 decembrie 2011 expiră. Cosmote este acoperit până pe 5 aprilie 2014 și asta pentru că a primit licența mai târziu.

Miza pare a fi spectrul de frecvență radio pe 900 MHz. RCS&RDS a motivat că Vodafone, Orange și Cosmote beneficiază de un plus dat de această frecvență. ANCOM cere acum imperativ ca într-un an de zile, Vodafone și Orange să elibereze o parte din spectrul radio. Vă dați seama că nu are cum să le pice bine. Suntem în continuare într-o perioadă de criză și să investești în infrastructură nu este tocmai ok pentru planurile financiare ale fiecărei entități în parte. Vorbim de mii de antene, de montare altora, de lipsa unor telefoane în spectrul de 1.900 sau 2.100 MHz. Vă dați seama cum ar fi peste un an de zile ca o parte dintre posesori de telefoane Vodafone sau Orange să se trezească că nu mai au acces la rețea.

ANCOM nu a fost în stare să vină cu aceste idei și planuri de mai mult timp și vrea sub presiunea timpului rămas să obțină acceptul operatorilor de telefonie. Nu mă interesează să apăr interesele Orange sau Vodafone. Privesc din perspectiva unui client și ca mine mai sunt 18 milioane de persoane. Nu văd de ce ANCOM dorește neapărat să ofere un spectru de frecvență într-un ritm alert către RCS&RDS.

Pe 28 decembrie 2011 este organizată o conferință de presă a ANCOM ca să elucideze situația. Negocierile sunt extrem de tensionate și abia pe viitor vom vedea efectele în factura de telefonie și în calitatea serviciilor oferite.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×