Weekendul trecut Vodafone România a oferit două zile de Internet gratuit pentru toţi utilizatorii din ţară, cu trafic nelimitat şi gratuit, înregistrând un record de trafic de date. Aceasta este a doua experienţă de Internet nelimitat gratuit, după cea din toamnă trecută.
Aflaţi că reţeaua Supernet 4G a fost pusă la treabă pe 13 şi 14 februarie 2016, fiind disponibilă fără limitări în întreaga ţară. Perioada de vârf a consumului de date a fost între ora 21:01 şi 21:10, în ziua de sâmbătă, 13 februarie. Traficul a fost cu 36% mai ridicat faţă de weekendul precedent şi crescut cu 43% faţă de primul weekend Supernet 4G, din 12-13 septembrie 2015.
A crescut şi traficul 4G cu 66% faţă de cele două zile din toamna şi cu 23% faţă de weekendul 6-7 februarie 2016. Data la care au fost cei mai mulţi utilizatori conectaţi simultan a fost 14 februarie, la ora 18:00, iar în topul judeţelor mari consumatoare de trafic se număra Bucuresti-Ilfov, Prahova, Constanta, Timiş, Braşov şi Dâmboviţa.
Ca să vă faceţi o idee cu privire la această evoluţie, aflaţi că a fost înregistrat un consum de date de 3 ori mai mare decât în acelaşi weekend anul trecut şi de 7 ori mai mult când vine vorba de 4G


