Pe lângă smartphone-ul Galaxy Note 4, anul acesta Samsung a lansat și modelul Note Edge, un device similar phablet-ului anterior menționat ce aduce la pachet și o inovație în materie de tehnologie, mai precis un display curbat spre partea din dreapta, locație în care sunt afișate diverse notificări și informații despre vreme.
Astăzi, prin intermediul unei fotografii ajunse pe web putem arunca o privire asupra unui device ce pare a fi un concept al celor de la Xiaomi, și anume un terminal denumit Xiaomi Arch. Ce este unic la acest smartphone este ecranul său care spre deosebire de Note Edge, aduce un panou curbat atât în partea stângă, cât și în cea dreaptă.
Cu toate acestea, device-ul reprezentat în imaginea de mai sus este doar un concept, iar posibilitatea ca acesta să fie lansat oficial în următoarea perioadă este pusă sub semnul întrebării. Va fi curios de văzut cum ar trebui să ținem în mână un astfel de telefon ale cărui margini vor fi senzitive la atingere.

