Nu ştiu de ce, dar e o anumită bucurie să vezi un telefon îndoit, ars, zgâriat sau desfăcut în faţa camerei. O fi o plăcere sadică, o fi curiozitate, dar ea există. Azi a venit rândul lui Xiaomi Mi Max 2 să primească acest tratament, după cum vedeţi mai jos.
Terminalul a debutat luna trecută şi ca şi predecesorul său, este un terminal midrange menit pentru consumul video pe o diagonală mare. Cei de la MyFixGuide au aruncat o privire la interior şi au încercat să afle cât de uşor de reparat e terminalul. Avem de-a face aici cu un smartphone cu Android la bord şi cu o diagonală de 6.44 inch, plus rezoluţie Full HD.
La interior se afă un procesor Snapdragon 625 şi primim şi 4 GB RAM şi 64 GB stocare. Modularitatea e strategia folosită pentru integrarea componentelor de la interior. Mi Max 2 vine cu o carcasă unibody metalică, care se desface uşor, pornind de la 2 şuruburi din zona inferioară. Apoi folosind ventuze se separă spatele metalic de ramă, fără probleme sau daune.
Se pare că porţiunea mediană şi o parte din ramă includ mai mult plastic, decât metal. La interior componentele sunt aranjate modular, ca piesele de LEGO. E vorba despre placa de bază, baterie şi daughter board. Ele sunt fixate cu şuruburi şi foarte puţin adeziv sau stickere. Şi camerele sunt uşor de scos, dar anumite componente ataşate la placă de bază sunt bine lipite şi vor fi greu de scos.
În mare un terminal uşor de reparat. Mai multe detalii găsiți aici.