În vreme ce îl aşteptăm pe Xiaomi Mi Note 2 cu a sa camera duala să apară cândva în următoarele săptămâni, în mod surprinzător a venit parcă de nicăieri Xiaomi Mi 6, prin intermediul listării sale pe Xiaomidevice.com. Terminalul are până şi preţ menţionat aici, dar şi o listă plauzibilă de dotări.
În primul rând, acesta pare a fi unul dintre primele modele cu procesor Snapdragon 830 la bord, la fel cum Xiaomi Mi 5 practic a inaugurat chipset-ul Snapdragon 820. Preţul este de 499.99 dolari, care nu sună rău deloc şi se precizează o lansare în luna februarie 2017 a acestui model. Descoperim că handsetul va avea 4 GB RAM, 64 GB stocare, o cameră principală de 16 MP şi frontală de 4 MP.
Un ecran Full HD de 5.2 inch e la posturi, semn că nu doar Huawei rămâne fidelă ecranelor cu această rezoluţie, ci şi Xiaomi. MIUI 7 e trecut ca OS, evident aplicat peste Android Nougat. M-aş fi aşteptat poate la o cameră duală în spate sau la lipsa jackului audio, dar nu pare a fi cazul. Xiaomi Mi 6 ar măsura 7.2 mm în grosime şi cântăreşte un excelent 135 de grame.
Evident recomandăm precauţie maximă cu privire la această listare, deoarece e prematură şi mai avem mult de aşteptat până ce va sosi acest smartphone. Nu e exclus să vedem şi o versiune cu 6 GB RAM la bord apărând în peisaj.



