Ultimele zile ne-au adus și primele scăpări pentru seria de terminale Redmi Note 8, fiind vorba atât despre specificații, dar și despre fotografii reale dezvăluite de către certificări TENAA, ba chiar și randări. Acum la început de săptămână bifăm apariția unui nou leak ce constă în fotografii hands-on de această dată, materiale ce ne permit să admirăm device-ul doar din lateral pentru moment.
În prima fotografie putem vedea zona din spate acolo unde se remarcă un setup de 3 sau 4 camere foto, fiind neclar dacă sub degetul persoanei din imagine se mai ascunde un al 4-lea senzor foto sau doar bliț-ul LED. Nici zvonurile apărute în ultima vreme nu ne-au confirmat clar dacă este vorba despre o cameră triplă sau cvadruplă în spate, astfel că trebuie să mai așteptăm leak-uri pentru a ne convinge.
Telefonul pare a sosi într-o carcasă cu ramă metalică la mijloc și spate din sticlă glossy, look-ul premium fiind bifat aici. În imaginea cu numărul 2 avem o privire asupra zonei inferioare acolo unde se poate observa jack-ul audio 3.5 mm, portul USB Type-C, grila pentru difuzor și cea pentru microfon. Ca dotări așteptăm să vedem aici un ecran de 6+ inch cu rezoluție FHD+, până la 6 GB RAM și probabil un procesor Snapdragon 7xx.