ZTE Blade A2 este anunțat oficial la un preț de 100$; vine cu dotări interesante

653 ori 07-06-2016
ZTE Blade A2 este anunțat oficial la un preț de 100$; vine cu dotări interesante

Prin intermediul operatorului China Mobile, cei de la ZTE anunță astăzi lansarea unui nou smartphone - model numit Blade A2. Acest terminal sosește într-o carcasă unibody din metal, iar specificațiile tehnice nu sunt deloc rele la prima vedere. Primim un display HD de 5 inch cu rezoluție 1280 x 720 pixeli și un procesor octa-core MediaTek MT6750 de 1.5 GHz.

Alături se regăsește chip-ul grafic Mali-T860MP2, 2 GB memorie RAM și 16 GB spațiu intern de stocare. Întâlnim o cameră foto principală de 13 megapixeli ce poate filma la rezoluție Full HD, un senzor frontal de 5 megapixeli pentru captura de tip selfie, dar și un scanner de amprente. 

La interiorul acestui produs avem și o baterie de 2500 mAh, un modul de conectivitate 4G LTE, dar și tehnologia VoLTE. ZTE Blade A2 va sosi cu Android 5.1 Lollipop preinstalat alături de interfața MiFavor 3.2. Printre culorile disponibile se vor număra următoarele nuanțe: auriu, argintiu și gri. 

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>