După ce acum câteva zile am avut ocazia să îl vedem într-o primă fotografie pe ZTE Star 1, iată că astăzi terminalul de 5 inch a fost lansat oficial pe piața din China. Astfel, compania chineză ZTE vine pe piață cu un nou model promițător care aduce la pachet o serie de componente hardware destul de bune și un preț pe măsură.
ZTE Star 1 dispune de un display Full HD de 5 inch, un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 400 MSM8928, 2 GB RAM, 16 GB de stocare, o cameră foto de 8 megapixeli cu bliț dual-tone, o cameră secundară de 5 megapixeli și o baterie de 2300 mAh.
De asemenea, terminalul rulează Android 4.4 KitKat peste care a fost aplicată interfața customizată MiFavor 2.3. La capitolul conectivitate remarcăm prezența unui senzor infraroșu, tehnologia Bluetooth 4.0, DLNA și funcții de tip USB On-the-go. în timp ce prețul pentru versiunea de 16 GB va fi de 224$, modelul de 32 GB va fi comercializat la un preț de aproximativ 257$.



