Am scos recent din cutie telefonul Sony Xperia XZ, flagship-ul de toamnă al celor de la Sony, care ne-a sosit la pachet cu Sony Xperia X Compact, în acelaşi bundle şi cu o pereche de căşti over the head. Ne axăm totuşi în acest material pe unboxing-ul lui Xperia X Compact, probabil cel mai puternic telefon cu ecran sub 5 inch, când vine vorba de captură foto. Terminalul costa în jur de 449 euro.
El a debutat la IFA 2016 la începutul acestei luni şi v-am adus un hands on de acolo cu micuţul cu ecran de 4.6 inch. Noi avem o unitate de test aici, astfel se explică lipsa încărcătorului şi a căştilor din pachet. Primim totuşi manual şi cablu USB Type-C în cutie. Terminalul se prezintă cu un display de 4.6 inch, cu rezoluţie 720p, port USB Type-C şi procesor Snapdragon 650.
Are şi 3 GB RAM, 32 GB stocare şi iese în evidenţă clar prin camera de 23 de megapixeli din spate, aceeaşi cameră excelentă de pe Sony Xperia XZ, cu stabilizare pe 5 axe, telemetru laser şi autofocalizare hibrid. Acest model măsoară 9.5 mm în grosime, cântăreşte 135 de grame şi are o cameră selfie de 5 MP. Vine şi cu suport pentru PS4 Remote Play, scanner de amprente lateral şi rulează Android Marshmallow în acest moment, dar va primi actualizarea la Android Nougat în noiembrie. Revenim cu review!
Prețul actualizat îl veți putea afla de aici.