Dacă tot a atacat Sony piaţa consolelor cu un PS4 Pro cu suport HDR şi 4K, ce şi-au zis? "Hai să facem şi un telefon pe aceeaşi reţetă". Evident glumesc, dar faptul rămâne: Sony Xperia XZ Premium are un ecran 4K HDR şi îl scoatem din cutie mai jos. Costă 650 de euro la Orange România, 3.227 lei la Quickmobile.ro sau 3.399 lei la eMAG.ro.
Anunţat la MWC 2017, terminalul a întârziat destul de mult, debutând în luna iunie a acestui an de abia. Nici la MWC nu l-am putut atinge, fiind ascuns într-o cutie din sticlă. Flagship-ul acesta inaugurează o cameră cu captură video la 960 FPS şi readuce în discuţie ecranul 4K, acum cu plusul HDR-ului. În cutia acestui device se află încărcătorul, manualul şi cablul USB Type-C. Nu avem o pereche de căşti, dar am văzut un loc gol în cutie, care li s-ar potrivi (noi avem unitatea de test).
Terminalul are zona superioară şi inferioară prelucrată prin şlefuire cu diamantul şi corpul este rezistent la apă şi praf în regim IP68. Este un terminal greuţ, trăgând cântarul în jos la 195 de grame, ceea ce e mult pentru o diagonală de 5.5 inch. Măsoară 7.9 mm în grosime şi are sticlă în faţă şi spate, cu protecţie Gorilla Glass 5 pe ambele părţi.
Sony Xperia XZ Premium este disponibil pe culorile negru, roz sau crom, iar luciul spatelui său îmi aminteşte de acel genial Xperia Z5 Platinum. Ecranul este un IPS LCD de 5.5 inch, cu rezoluţie 4K şi suport HDR. La interiorul acestui smartphone se află un procesor Qualcomm Snapdragon 835, însoţit de 4 GB RAM, 64 GB stocare şi slot microSD. Rulează Android 7.1 Nougat şi vine cu o baterie de 3.230 mAh.
Punctul forte rămâne totuşi camera de 19 MP "Motion Eye", care suportă captură video Super Slow Motion la 960 FPS şi vine cu telemetru laser şi blitz LED. Sony oferă aici şi celebra stabilizare Steadyshot cu stabilizare pe 5 axe. În faţă se află o cameră de 13 MP pentru selfie. Lista se încheie cu suport LTE Categoria 16, port USB Type-C şi acustică de înaltă fidelitate.
Scannerul de amprente este montat lateral, integrat în butonul Power şi mai primim şi încărcare rapidă. Abia aşteptam să testăm captura în slow motion, în cele mai inedite momente, inclusiv saltul unei pisici sau alte trăsnăi.
Sony Xperia XZ Premium, prețuri actualizate: