Facebook Messenger ajunge în sfârşit pe Windows 10 Mobile, în faza beta deocamdată

Autor:  | Publicat în:  Aplicatii  Facebook  Windows Mobile 1.479 ori
<b>Facebook Messenger ajunge în sfârşit pe Windows 10 Mobile, în faza beta deocamdată</b>Printre aplicațiile ce lipseau cu desăvârșire de pe platforma Windows 10 Mobile se număra și Facebook Messenger, software ce primește astăzi un release beta, doar pentru piața din SUA pentru moment.

Facebook Messenger se număra printre softurile de anvergură care lipseau de pe Windows 10 Mobile şi iată că a venit şi momentul sosirii sale, deocamdată doar în SUA şi doar în faza beta. Aplicaţia se găseşte în Store şi poate fi văzută mai jos sub formă de capturi de ecran.

Ştiam că se lucra la app de ceva vreme, încă de atunci când varianta de desktop cea mai nouă a sosit. Cei care au testat Messenger pentru Windows 10 Mobile se declară încântaţi la capitolul uşurinţă de utilizare, dar menţionează şi câteva probleme iniţiale cu performanța. Aplicaţia are o interfaţă modernă şi include funcţii precum GIF-uri, posibilitatea de a schimba temă şi culoarea, numele de utilizator, de a crea grupuri şi altele.

Aparent au fost şi câţiva norocoşi care au primit aplicaţia şi în afara Statelor Unite şi contează foate mult dacă e folosit software oficial sau vreun release preview pe device, dar si vechimea terminalului. Aici găsiţi teoretic Messengerul, care mi se pare foarte aerisit şi bine organizat, deşi iconurile par puţin din topor şi fontul nu mi se pare inspirat.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×