Odată cu lansarea lui Android 9.0 Pie cei de la Google au introdus și suportul pentru localizarea la interior prin folosirea tehnologiei 802.11mc, suport cunoscut sub denumirea de Wi-Fi Round Trip Time sau prescurtat RTT. Acesta permite sistemului și aplicațiilor să măsoare distanța până la punctele de acces WiFi capabile de RTT și aflăm că astăzi marele G lansează o aplicație dedicată pentru testarea localizării.

Se numește WifiRttScan și poate fi descărcată acum prin intermediul Google Play, cu mențiunea că software-ul este adresat dezvoltatorilor, vânzătorilor și universităților ca o unitate de research, demonstrație și testare. Localizarea se face folosindu-se protocolul Wi-Fi IEEE 802.11mc și aflăm că acuratețea poate fi între 1-2 metri dacă device-ul este capabil să măsoare distanța dintre 3 sau mai multe puncte de acces.
Un scenariu în care această aplicație poate fi utilizată este navigarea prin centre comerciale, stadioane, conferințe sau alte locații de mare întindere. Pe lângă localizarea propriu-zisă, RTT oferă și alte experiențe noi precum informații bazate pe locație - un exemplu fiind descoperirea de oferte speciale în centrele comerciale pentru produsul vizat.
Puteți descărca aplicația de aici pentru device-urile ce rulează minim Android 9.0 Pie!



