[UPDATE: Aplicația Vodafone TV disponibilă acum spre descărcare]; Vodafone România va lansa o nouă aplicație TV pentru mobil, ce va permite descărcarea de conținut video

Autor:  | Publicat în:  Vodafone  Aplicatii 2.416 ori
<b>[UPDATE: Aplicația Vodafone TV disponibilă acum spre descărcare]; Vodafone România va lansa o nouă aplicație TV pentru mobil, ce va permite descărcarea de conținut video</b>Pe final de săptămână aflăm o veste cu adevărat deosebită, aceea că Vodafone România renunță la serviciul 4GTV, urmând a lansa o aplicație de mobil în perioada următoare. Aceasta va permite streaming video, dar și posibilitate de VOD

UPDATE 4-10-2018: Iată că începând de astăzi operatorul Vodafone România își anunță clienții cu privire la înlocuirea aplicației 4GTV+ cu noul titlu numit Vodafone TV. Software-ul poate fi descărcat pe telefon sau tabletă și poate fi descărcat de aici pentru Android sau de aici pentru iOS.

Odată logat cu contul de My Vodafone aveți acces la filme, seriale, dar și la programe TV. În galeria de mai sus aveți o serie de capturi din cadrul aplicației și trebuie spus că pentru moment colecția de programe TV și conținut video este destul de sărăcăcioasă. De asemenea, suportul Chormecast lipsește cu desăvârșire.

ARTICOL INIȚIAL 14-09-2018:

O veste foarte interesantă sosește pe final de săptămână lucrătoare în online, aceea că operatorul Vodafone România se pregătește de închiderea serviciului Vodafone 4GTV - pas ce va fi realizat la data de 30 septembrie. În acest sens compania a solicitat Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) retragerea avizului pentru serviciul cu pricina, veste despre care suntem informați prin intermediul celor de la paginademedia.ro.

Software-ul cu pricina era anunțat în vara anului 2016 și lansat comercial în toamna aceluiași an când clienții primeau și o ofertă pentru streaming pe Netflix. Acum soluția va fi trasă pe dreapta, urmând a fi înlocuită de o aplicație exclusiv mobilă intitulată Vodafone TV. Aceasta va permite printre altele și posibilitatea de a descărca materiale video pentru a fi urmărite în modul offline pentru o perioadă determinată de timp.

Potrivit datelor dezvăluite astăzi, trebuie să ne așteptăm la o lansare pe 17 septembrie, zi în care vom afla informațiile complete și costurile unui abonament lunar. Cel mai probabil vom avea parte și de o ofertă specială la debut!

⚡ Poți obține extra 20 euro pentru accesorii, cumpărând telefonul OnePlus 6T folosind acest link.
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×