Spy Shop Black Friday 2017

Turul Magazinelor #216: primul computer şi primul telefon al celui mic, răzătoare Tefal şi espressor la preţ bun

Autor:  | Publicat în:  Reduceri  Retaileri  Gadgets 1.599 ori
<b>Turul Magazinelor #216: primul computer şi primul telefon al celui mic, răzătoare Tefal şi espressor la preţ bun</b>Dacă erați în căutarea unui sistem desktop accesibil numai bun pentru cel mic, atunci ați ajuns bine aici pentru că astăzi vă propunem un asemenea sistem la preț atractiv. Pe lista noastră de recomandări se mai află și un smartphone interesant

În Turul Magazinelor de azi ne ocupăm de premiere, de produse pentru cei care se află la începutul contactului cu tehnologia. Ştiu că unele sună a Back to School, tocmai acum când se termină şcoala, dar cum ofertele sunt bune, nu le putem evita. Avem şi reduceri la răzătoare şi espressor, plus un difuzor cu o lanternă puternică. În plus, am găsit şi un smartphone excelent pentru cel mic şi nu numai.

1. Pachet promo: Sistem Desktop Serioux Classic C5 + Monitor LED TN AOC 18.5

istem Desktop Serioux Classic C5

Acest combo îmi sună excelent pentru cei care se află în căutarea unui sistem pentru juniorul lor. Ideea este să poată să facă web browsing şi să îşi facă temele pentru şcoală. Evident lăsăm la o parte gaming-ul şi funcţiile ceva mai complexe. Discutăm totuşi despre un preţ cu destul de mult sub 1000 de lei şi la care primiţi atât un monitor LED deloc rău, cu diagonală de 18.5 inch, cât şi un PC cu CPU Intel Celeron dual core.

Avem şi 2 GB RAM şi 500 GB HDD. La pachet vin şi drive DVD, conector de retea de 10/100/1000 Mbps şi o carcasă Segotep S1 cu sursă OK. Îl găsiți la eMAG.ro.

2. Xiaomi Redmi 4A

Xiaomi Redmi 4A

Telefonul acesta sună excelent, indiferent de bugetul vostru. În primul rând oferă 32 GB stocare şi asta la doar 569 lei la Marketonline.ro. Cei 2 GB RAM sunt acceptabili, avem şi un ecran HD de 5 inch, iar procesorul Snapdragon 425 e rezonabil pentru un low midranger. Cele două camere de la bord sunt clasice, cu rezoluţie de 13 MP în spate şi 5 MP în faţă.

Bateria este mult peste medie pentru un 5 incher şi anume are capacitate de 3120 mAh. Practic e o alternativă pentru un Galaxy A3 (2016) să zicem sau un Huawei P9 Lite.

3. Espressor super automat Philips 3000 HD8829/09

Philips 3000 HD8829/09

Am remarcat aceasta reducere la evoMAG.ro, pentru simplul fapt că un espressor super automat sare mereu peste 2000 de lei. evoMAG.ro în schimb îl vinde la 1399 lei. Acesta este un model Philips de 1850 W şi 1.8 litri, capabil să prepare 3 varietăţi de cafea. Are un sistem Easy Cappuccino şi râşnite cu bavuri ceramice fiabile pentru utilizare de lungă durată.

Oferă şi un boiler de încălzire rapidă şi o funcţie specială de înlăturare a resturilor de lapte. Curăţarea se face automat şi avem şi program special de detartrare. În ciuda preţului deloc rău, acest espressor e numai bun şi pentru un bar sau restaurant.

4. Razătoare electrică Tefal MB813538

Tefal MB813538

Gata cu răzătoarele care vă pot răni la mâini sau cu cele pe care durează mult să le asamblaţi. evoMAG.ro vă oferă o razătoare electrică Tefal la suma de doar 293 lei. Poate procesa până la 2 kilograme de legume şi fructe pe minut, pentru răzuire fină şi feliere. Are 5 conuri MAXI cu diametrul de 8 cm pentru debit maxim. Tubul de alimentare este larg, deci nu este nevoie să tăiaţi legumele în bucăţi mici.

Vine cu 2 trepte de viteză, iar modalităţile de răzuire sunt adaptate la cartofi, zdrobire gheaţă, răzuire grosiera şi feliere fină.

5. AEC BT201 2 în 1 Bluetooth 3.0 Speaker / Flashlight

AEC BT201

Chiar dacă am avut în această săptămână un tur al difuzoarelor deja, azi avem şi un difuzor ceva mai accesibil, dar arătos și cu funcții atractive. Costă 12.99 dolari la GearBest.com şi are şi o lanternă puternică inclusă. Suportă apelare hands free, conexiune Bluetooth 3.0 şi poate fi folosit ca instrument de auto apărare, cu ajutorul pulsurilor puternice de lumină. E rezistent la apă acest gadget, are un design metalic, pe bază de meşă 3D şi vine cu autonomie de 8 ore, OK pentru excursii medii.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×