Turul Magazinelor #96: televizor LED şi căşti Sony la reducere, boxe Logitech la preţ bun şi LEGO marca Xiaomi

2.178 ori
<b>Turul Magazinelor #96: televizor LED şi căşti Sony la reducere, boxe Logitech la preţ bun şi LEGO marca Xiaomi</b>Lista de cumpărături de Crăciun include desigur și dispozitive electronice, iar noi am găsit astăzi câteva produs tare interesante numai bune de pus sub brad. Avem în primul rând un televizor LED Sony de 102 cm, model din seria BRAVIA ce ne oferă

Acest tur al magazinelor e destinat mai degrabă celor care consumă filme şi muzică, cu oferte bune la televizoare, căşti şi sisteme audio, plus o traznaie de la Xiaomi, care mai nou face şi jucării LEGO. Şi apropo de Xiaomi, ei sunt şi autorii unei super oferte ajunsă la Quickmobile.ro, sub forma celui mai ieftin telefon cu procesor Snapdragon 821 de la noi, Xiaomi Mi 5s.

1. Televizor Smart LED Sony Bravia, 102 cm, 40WD650, Full HD

Sony Bravia 40WD650

eMAG.ro are reduceri la o întreagă gamă de produse Sony, de la căşti şi televizoare, la difuzoare şi alte sisteme media. Ei bine, acest televizor Full HD cu diagonală de 102 cm face parte din seria Bravia şi costă doar 1749 lei. Vine cu acustică Dolby, funcţii smart TV, are şi WiFi şi Ethernet, dar şi porturi USB 2.0 şi 2 porturi HDMI. Greutatea de 8.1 kg nu e rea deloc, având în vedere diagonala sa.

Primim şi suport pentru înregistrarea de programe în regim DVR pe un HDD conectat extern

2. Căşti audio tip DJ Sony MDRXB450APB

Sony MDRXB450APB

Aceste căşti Sony tip DJ sunt la ofertă pe o perioadă limitată, iar preţul de 149 lei la eMAG.ro e foarte bun. Recenziile sunt excelente, iar căştile vin cu design pivotant, fiind uşor de transportat în ghiozdan, poşetă sau alte medii. Headsetul are un bas puternic, sunet dinamic şi un amplificator puternic. Perniţele pentru urechi sunt comode, iar cablul are striaţii delicate, ce reduc încurcarea.

Putem controla acest headset şi de pe telefon şi o veste bună e că aceste căşti sunt uşoare, astfel că nu vă vor deranja dacă le ţineţi pe cap ore bune.

3. Boxe Logitech 5.1 Z506, 75W RMS

Logitech 5.1 Z506

Cine vrea un sistem 5.1 pentru un maraton Die Hard/Home Alone fix de Crăciun are noroc. În aceste zile Flanco are reducere la un sistem Logitech 5.1, care ajunge să coste doar 329 lei. Suportă conexiune cu PC-ul, consola, iPod-ul şi playere media şi oferă şi surround, folosind sateliţii frontali şi cei din spate, pentru o redare cât mai realistă şi atmosferică a jocurilor şi fimelor.

Subwooferul e foarte puternic şi oferă un bas profund, iar designul elegant şi badass Logitech e la posturi.

4. Xiaomi Mi 5s

Xiaomi Mi 5s

Iată că a ajuns şi în România Xiaomi Mi 5s, vândut de către Quickmobile.ro la suma de 1.730 lei. Telefonul se remarcă prin faptul care are la bord cel mai puternic procesor Qualcomm de pe piaţă, Snapdragon 821, dar şi 4 GB RAM. Are un ecran Full HD de această dată cu 3D Touch şi primim şi o cameră de 12 MP care speram să calibreze culorile mai corect decât cea de pe Mi 5, în vreme ce în față avem una dintre cele mai bune camere selfie ale anului, cu pixeli de 2 microni.

Dacă ne luăm după bateria lui Xiaomi Mi 5 şi Mi 5s ar trebui să livreze ore bune de funcționare la playback video şi utilizare continuă. Atenţie şi la mica confuzie de pe Quickmobile.ro, unde produsul e listat simultan cu 3 GB RAM si cu 4 GB RAM. Din ce văd dotările oficiale nu menţionează că există vreo versiune cu 32 GB stocare, iar varianta cu 3 GB RAM are 64 GB stocare, în vreme ce modelul cu 128 GB stocare primeşte 4 GB RAM. Aşteptam clarificări.

5. Xiaomi MITU DIY Mobile Phone Control Robot  -  COLORMIX

Lego Xiaomi

Aparent Xiaomi face roboţei LEGO, deşi cred că danezii de la faimoasa companie producătoare de jucării ar avea ceva de obiectat. De apreciat că acest mega robot costă doar 125 de dolari la GearBest, în condiţiile în care am văzut jucării similare în ultima vreme atingând şi 800 sau 900 lei. Robotul cântăreşte 800 de grame şi include o grămadă de funcţii şi accesorii smart, precum porturi USB Type C, conectivitate infraroşu, baterie de 1700 mah şi giroscop.

Numărul de piese e absolut uriaş, 978 şi putem controla roboţelul rezultat folosind o aplicaţie specială pentru smartphone. Primim şi un motoraş şi un procesor central pentru a controla robotul.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×