Allview E3 Jump: Cameră de 5 megapixeli cu prim planuri bunicele, menirea telefonului e însă alta

882 ori
<b>Allview E3 Jump: Cameră de 5 megapixeli cu prim planuri bunicele, menirea telefonului e însă alta</b>Allview E3 Jump e orice numai camera-phone nu, ba chiar contrariul. Evident, face poze peste un feature phone de acum 10 ani şi evident e peste un terminal entry level de câteva sute de lei. Are o cameră de 5 megapixeli în spate cu autofocalizare şi una..

Allview E3 Jump nu e un camera-phone, trebuie precizat din capul locului! Evident, face poze peste un feature phone de acum 10 ani şi evident e peste un terminal entry level de câteva sute de lei. Are o cameră de 5 megapixeli în spate cu autofocalizare şi una frontală de 2 MP. Interfaţa e una old school, cu opţiuni clasice.

E vorba despre Face Beauty, Panorama şi Normal ca moduri principale de captură, plus HDR, opţiuni legate de blitz, gesturi, expunere, efecte, scenă, balans de alb, claritate şi saturare. Putem regla şi contrastul, avem şi ISO, detectare facială şi zero shutter delay. După cum vă aşteptaţi probabil, camera e şi capabilă de interpolare, făcând fotografii de 8 MP cu camera principală.

Interfata grafica camera Allview E3 Jump

Există şi funcţie Time Lapse, iar când vine vorba de utilizarea în sine a camerei, ne-am lovit de o focalizare lentă, fotografiere lentă şi zoom destsacadat. Aruncând o privire în galerie, vom observa că avem şi ceva blur, dar culorile sunt calibrate destul de bine, HDR-ul arată în regulă, poate ușor prea luminos pentru pretenţiile noastre.

Am avut mai mereu ca punct de reper telefonul Karbonn Sparkle V când vine vorba de camere de 5 MP de calitate, iar Allview E3 Jump e puțin sub el la capitolul calitate a capturii. Prim planurile arată totuşi bine, dar detaliile sunt mai slabe. E de ajuns să vedem copacii ale căror frunze nu se văd mai deloc şi ne dăm seama cum stăm de fapt. Panorama are o rezoluţie de 3072 x 336 pixeli şi arată OK.

Aş spune că e rezonabilă şi captura selfie, dar e mai degrabă la nivel de tabletă. Capturile foto fac faţă la contactul cu soarele OK, avem şi câteva capturi de aproape cu flori care au ieşit chiar bine, iar nuanţele de albastru sunt bine calibrate. Zoomul nu e chiar rău şi dacă nu ar fi acele cadre neclare, camera ar fi aproape bună având în vedere segmentul hardware în care operăm aici.

Captura nocturnă e neglijabilă, cu o nuanţă verde omniprezentă în cadre, ceaţă, halouri nu chiar exagerate ale luminilor stradale şi culori acceptabile. Blitzul nu aduce nimic în plus sau în minus faţă de fotografierea standard nocturnă. Când vine vorba de video, aflaţi din start că putem doar filma la rezoluţie 720p, în format 3GPP, la 30 FPS şi 11 Mbps.

Captura video e tremurată, există probleme cu focalizarea şi acea "ceață" de care tot vorbim. Culorile au ieşit iarăşi bine în schemă, ceea ce e bine, pentru că am văzut şi telefoane cu pretenţii ce dădeau chix la acest capitol. Nu se face totuşi primăvara cu nişte nuanţe bine calibrate. Microfonul s-a comportat bine la filmare, dar detaliile sunt slabe.

Feţele oamenilor ies neclare şi cum am spus şi la selfie, nivelul e unul de tabletă. Judecând totuşi la rece, camera surprinde realitatea cât să reţii ce s-a mai întâmplat în jurul tău, la urma urmei vorbim de un telefon ultra-rezistent, nu de un Nikon sau Canon.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×