Allview X4 Soul Style: OS, UI, aplicaţii pe bază de Nougat şi cel mai nou Visual UI

1.883 ori
<b>Allview X4 Soul Style: OS, UI, aplicaţii pe bază de Nougat şi cel mai nou Visual UI</b>Allview X4 Soul Style rulează Android Nougat, lucru cu care rivali precum Galaxy A3 şi A5 (2017) nu se pot lăuda, din păcate. Telefonul cu branding neaoş aplicat peste Nougat Visual UI 1.2 are un multitasking pe bază de carusel şi o porţiune dropdown..

Allview X4 Soul Style rulează Android Nougat, lucru cu care rivali precum Galaxy A3 şi A5 (2017) nu se pot lăuda, din păcate. Telefonul cu branding neaoş aplicat peste Nougat Visual UI 1.2 are un multitasking pe bază de carusel şi o porţiune dropdown ce include doar notificări. Ne-am obişnuit ca Allview se separe notificările de Quick Settings, acestea din urmă fiind la un swipe în sus distanţă.

Dacă ţinem apăsat pe ecran accesăm widget-urile (aerisite, albe şi cu design minimalist), unele stock Android şi altele 3D de la Allview. Avem şi tranziţii de reglat pentru homescreen-uri şi am remarcat că atunci când apăsam butonul Recents de două ori în succesiune revenim la aplicaţia deschisă anterior. Setările includ funcţia Do Not Disturb şi aici găsim şi opţiunile legate de scannerul de amprente.

Interfata grafica Allview X4 Soul Style

Acesta are un setup în 10 paşi şi are o viteză de deblocare a terminalului destul de OK. Tot răscolind printre Setări am găsit şi funcţii speciale Beautify video, care aplica filtre de înfrumuseţare atunci când faceţi streaming pe Facebook sau realizaţi apeluri video. Mai rar aşa ceva. Găsim şi Smart Dial şi dublu tap pentru a activa ecranul în Settings, plus declanşăm acea Edge Bar, deja clasică pe terminalele Allview ceva mai răsărite.

Practic ea emulează funcţia de pe Galaxy Edge-uri, afişând o bară laterală cu shortcut-uri, declanşată cu swipe pe butonul Home. Mai avem şi utilizare cu mănuşi şi Suspend Button în Setări. Şi nu e gata lista cu opţiuni! Dacă facem swipe în sus pe homescreen, accesăm zona Launcher Theme, Wallpaper şi Edit Desktop. Cine vrea să facă multitasking pe Allview X4 Soul Style o va face fără probleme, pentru că există şi suport split screen aici.

Trebuie doar să ţinem butonul Recents apăsat şi se împarte ecranul în două. Nu sunt totuşi prea multe aplicaţii care să suporte acest mod de utilizare. Trecem acum la aplicaţii şi am numărat 45 de nume preinstalate, destul de multe aş zice, mai ales că nu se pot dezinstala uşor. Dintre ele, cele mai utile sunt Bitdefender, Child Mode, Notes şi Snapseed.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Material Video Promovat:

Teste acoperire și viteză 5G în București prin Speedtest Ookla, în rețeaua Orange

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×