OnePlus 6T: Design ergonomic, vine ca turnat pe orice palmă

Autor:  | Publicat în:  OnePlus 1.067 ori
<b>OnePlus 6T: Design ergonomic, vine ca turnat pe orice palmă</b>Finalul de an 2017 a adus în mainstream decupajul in ecran pe iPhone X, hulit pe tot finalul de an şi apoi în prima jumătate a lui 2018. Abia când începusem să ne obişnuim cu el, a început să se transforme. Cea mai nouă iteraţie a sa este decupajul..

Finalul de an 2017 a adus în mainstream decupajul in ecran pe iPhone X, hulit pe tot finalul de an şi apoi în prima jumătate a lui 2018. Abia când începusem să ne obişnuim cu el, a început să se transforme. Cea mai nouă iteraţie a sa este decupajul "picătură" sau "lacrimă" şi deja întrezărim următorul trend, cu decupajul mic forat în ecran.

OnePlus 6T are decupajul "lacrimă", inaugurat de compania sora Oppo de altfel şi adoptat hiper rapid şi de alţi rivali chinezi. E poate cel mai discret breton văzut de mine şi nu deranjează deloc la nivel vizual. Telefonul este fabricat din materiale premium, sticlă şi metal, cu sticlă lucioasă în spate în cazul versiunii noastre. Rama metalică e solidă.

Are muchiile ecranului mai puţin curbate decât ale rivalilor, dar în continuare foarte înguste. Aderenta e foarte bună, telefonul este ergonomic, ba chiar surprinzător de ergonomic la 6.41 inch în diagonală. Măsoară 8.2 mm în grosime şi cântăreşte 185 de grame, dimensiunii excelente la acest nivel. Vine pe nuanţele Midnight Black, Midnight Black şi Thunder Purple.

Eu sincer prefer variantele mate de telefon, dar cea lucioasă se amortizează rapid folosind husa oferită la pachet. Spatele e magnet de amprente, deci încă un motiv să folosiţi husa. Din păcate nu avem certificare IP68 pentru apă și praf, dar avem o oarecare certificare la stropire, pe care nu aş paria pe ploaie intensă. Butoanele sunt extrem de comode şi remarcăm şi abordarea old school cu butonul Mute/Silent cu 3 poziţii.

Un telefon superb, subestimat, un Batmobil al telefoanelor din 2018!

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×