Câteva sfaturi pentru generaţiile ce urmează şi pentru deceniile dominate de tehnologie, roboţi şi AI care ne aşteaptă (Editorial)

Autor:  | Publicat în:  Editorial 1.636 ori
<b>Câteva sfaturi pentru generaţiile ce urmează şi pentru deceniile dominate de tehnologie, roboţi şi AI care ne aşteaptă (Editorial)</b>La ora actuală are o loc o tranziție foarte importantă în zona tehnologică, tranziție ce va duce rasa umană nu doar pe alte planete, ci și în altă altă paradigmă a existenţei umane. Sunt personalități precum Elon Musk care doresc îmbinarea minții umane

Suntem în mijlocul unei tranziţii importante şi al unei evoluţii tehnologice deosebite, care vor duce rasa umană nu doar pe alte planete, ci şi în altă paradigmă a existenţei umane. Elon Musk vrea să îmbine computerele cu mintea umană, roboţii preiau tot mai mult din task-urile umane şi concernele medicale se pregătesc să eradicheze cele mai importante boli. Iar câţiva oameni de la Google vor să ne ajute să trăim pe vecie. Îmi imaginez că un junior de 10-12 ani, dar şi unul de 17 ani e tare debusolat de aceste lucruri şi nu vede viitorul prea clar. De aceea am compilat câteva sfaturi pentru voi, cu accentul pe cei mai tineri cititori Mobilissimo.ro.

Ştim sigur că avem şi mulţi cititori tineri, care se află la liceu sau chiar în şcoala generală, minţi tinere şi deschise la inovaţie. Ei sunt viitorul, ei vor privi la TV (sau prin streaming) cum aterizăm pe Marte, cum se ia Nobelul pentru vindecarea cancerului şi cum va fi ales primul preşedinte robot din istorie probabil.

Iată cum sună câteva din sfaturile esenţiale pentru a reuşi:

Programaţi, programaţi, programaţi! Programarea ar trebui tratată ca o limbă străină obligatorie şi predată încă de la grădiniţă. Cum următorii 50 de ani ne vor face pe toţi "îngrijitori de roboţi", asistenţi tech şi personal de suport, fiind ucise 90% din meseriile standard, va deveni crucial coding-ul. C++, Visual Basic, acestea şi multe altele ar trebui predate în toate şcolile din ţară. De ce să avem cel mai bun net din Europa dacă tot nu îl folosim?

Urmaţi-vă pasiunile, nu le reprimaţi! Generaţiile anilor 90 şi începutul de ani 2000 au fost obsedate să meargă la "mate fizică", că aşa e bine, toţi spre Politehnică şi licee mate-info dacă se poate. Astfel au fost reprimate multe pasiuni, aptitudini şi dorinţe. Talente au fost distruse sau ascunse, în favoarea unei tociri a creierului cu noţiuni inutile.

Încercaţi să găsiţi un compromis între învăţare şi consumul de informaţie online. Sistemul de învățământ finlandez a înţeles primul că e irelevant să mai înveţi lucruri la şcoală dacă ai ORICE informaţie la o apăsare distanţă pe smartphone. Trebuie să învăţăm să căutăm informaţii relevante, autentice, să nu ne pierdem în ADHD-ul cunoştiinţelor globale disponibile pe terminalele moderne. Imaginaţi-vă scenariul în care un elev vede o informaţie în cartea de istorie, contrazisă de ce scrie pe Wikipedia... Trebuie să învăţaţi să analizaţi informaţia servită în şcoli, să căutaţi 2-3 surse în plus, să vedeţi ce e real şi veridic.

În acelaşi timp trebuie îmbogăţită predarea în şcoli, cu materiale video, audio, vizite la muzee şi eventual şi VR unde se poate.

Cunoaşteţi-vă corpurile 100%! Cum medicina a fost şi probabil va mai fi precară în România, iar tot românul ia exagerat de multe pastile, ar fi cazul să se predea anatomie de la clase cât mai mici şi cu detalii cât mai ample. Cursurile de prim ajutor trebuie repetate până la obsesie, fiecare dintre noi trebuie să ştie cam ce înseamnă orice simptom grav şi trebuie să învăţăm şi cum să căutăm pe web ce înseamnă simptomele şi problemele noastre. Nu am pretenţia să ne fim singuri doctori, dar e bine să ştim totuşi ce se petrece în interiorul nostru.

Recomand şi calmul în faţa a ceea ce scrie pe Internet, pentru că acolo mai totul e alarmist şi indică "cancer" sau "lupus". Şi dacă tot am vorbit de medicamente, poate facem şi o întoarcere spre lucruri mai naturale. În loc să iei somnifere poţi apela la ceaiuri, în loc să iei pastile pentru durerea de cap, te poţi relaxa cu un masaj şi o plimbare în parc.

Evitaţi stresul! Stresul apare în învăţământul românesc cu fiecare examen, teză, scos la tablă, asta dacă nu eşti genul de om care îşi ştie mereu lecţia şi are sângele rece. Ce trebuie să înţeleagă absolut toată lumea e că eşecul nu e capăt de ţară. Când eşti în prag de capacitate sau bac te vezi cu viaţa distrusă dacă nota e mică. Dezastrele par cataclismice, te vezi trăind în parcuri şi cerşind, ajungând în închisoare sau sfârşind cine ştie cum. În realitate ai în față oameni care te evaluează în cel mai stresant moment al vieţii şi dacă te pierzi, ai mereu şansa a doua.

Nu recomand nici sistemul american, care dă trofee şi pentru ultimul loc sau locul 5-6, dar nici presiunea asiatică pusă pe toţi care iau nota 9, pedepsiţi că nu au luat 10. Ideea e că un eşec nu îţi poate defini viitorul, pentru că viaţa are enorm de multe etape şi în marea schemă a lucrurilor, un fail e doar un fail şi atât. Şanse de revenire sunt o tonă.

Foarte important! Nu copia, fără copy/paste. Ţara are deja destui oameni ajunşi sus cu această metodă, deci evită pe cât posibil să faci asta. Dacă simţi totuşi nevoia, imboldul, dependența, necesitatea de a face un referat luat de pe web, măcar fă o mega compilaţie. Ia 10 surse, caută cele mai obscure surse de pe web, citeşte-le până le internalizezi, lipeşte paragrafele atât de random încât să nu fie găsite nici de fondatorii Google, crează un labirint de document şi cel mai important, învață ceva din el. Va fi tot o copiere, dar măcar una care te-a educat.

Atenţie la Facebook şi alte aplicaţii de socializare. Sunt infernal de mâncătoare de timp şi la final nu obţii nimic de la ele. Cel mai negativ lucru de la Facebook e că nu mai doreşti să vezi anumiţi oameni pentru că te saturi de ei. Imaginează-ţi că nu ai văzut colegii de şcoală de 4 ani şi vrei să afli ce fac. În anii 90 sau început de 2000 îi sunai şi ieşeaţi la un suc, acum îi vezi pe Facebook cu căţel, purcel, hobby şi locuri unde au fost. Dispare dorinţa de a ieşi cu ei şi a socializa...

Nu faceţi compromisuri. Fie că e vorba de un produs cumpărat, care costă mai puţin, dar are vreun defect, fie că cedaţi din timpul liber pentru a face un lucru care nu vă place, nu trebuie să faceţi compromisuri, sau mai bine zis nu trebuie abuzat de ele. Toată lumea le face, dar unii sar din compromis în compromis, până ce personalitatea li se macină şi devine nulă. E important să spui şi "nu" şi să alegi singur ce vrei tu, chiar dacă poate părea moft pentru unii că ai ales un telefon mai scump sau un tricou mai scump, pur şi simplu pentru că îţi place.

Respectă la fel toţi oamenii. Trebuie eliminată odată pentru totdeauna ideea de "respecta doar oamenii bătrâni". Mi se pare OK "respectă oamenii" şi atât. Fie că au 5 ani, 12 ani, 60 de ani sau 40 de ani. Un "bună ziua", chiar dacă nu primeşte răspuns nu te strică în vreun fel, nu îţi dă damage la personalitate. Un "la revedere" şi "mulţumesc" nu se taxează la literă şi nu pierzi nimic cu ele.

Să nu-ţi fie frică să ceri ajutorul, să întrebi, să afli, să fii curios. A nu fi curios în ziua de azi e un păcat mortal aproape. Curiozitatea e vitală dacă vrei să supraviețuiești în următoarele decenii. Altfel te vei trezi înconjurat de roboţi şi nu vei avea cum să îţi plăteşti gazul şi să cobori de la etajul 80. E foarte important şi să ai un sâmbure de "Toma Necredinciosul" şi să nu iei informaţia nemestecată. Evită pe cât posibil Fake News şi caută 10 surse dacă poţi pentru a te convinge care e adevărul. Şi chiar şi atunci păstrează îndoială...

Consumă artă, stai în natură, fă sport şi mănâncă legume. Nu cred că poate obiecta cineva la aceste lucruri, vitale pentru "maşinăria" numită om. Nu zice nimeni să nu bagi un KFC, dar KFC-ul zilnic zic că nu e un combustibil bun pentru neuronii viitorilor tehnicieni de roboţi care merg pe Marte. Şi nu, nu atac carnea, carnea e OK, dar nu abuziv, nu kilograme pe săptămână.

Cam acesta a fost o compilaţie de sfaturi de bun simţ, care te vor face mai om, mai adecvat şi adaptat viitorului care stă deasupra noastră. Nu ştiu dacă vă daţi seama cât de SF sună anul 2020, când parcă mai ieri eram în anii 80 şi 90. Niciodată lucrurile nu s-au mişcat mai rapid decât acum şi trebuie să ne schimbăm pozitiv dacă vrem să supravieţuim, ca entităţi individuale şi ca rasă...

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×