Spy Shop Black Friday 2017

Google Pixel 2 contează, dar nu atât de tare încât lumea să-și lase iPhone-ul

Autor:  | Publicat în:  Google  Editorial 1.584 ori
<b>Google Pixel 2 contează, dar nu atât de tare încât lumea să-și lase iPhone-ul </b>Încă de la apariția primei generații Pixel s-a adus în discuție și posibilitatea ca cei de la Google să țintească prin această serie de terminale mobile fix utilizatorii de produse iPhone. Într-un fel cam așa se și întâmplă, doar că marele G mai are

Dacă e să privim în urmă, Google pare a fi o companie foarte indecisă despre rolul său în industria smartphone-urilor. De la început au fost Nexusurile, apoi au apărut smartphone-uri Google Edition, programul Android One, a urmat o tentativă neclară de a intra în joc prin achiziția Motorola. Însă toate aceste mișcări neclare nu au avut niciodată scopul de a vinde, ci de a prezenta lumii viziunea asupra Android-ului din partea creatorilor. Asta până când Google nu a închis programul Nexus și a prezentat lumii primul Google Pixel. 

În această toamnă ne-au fost prezentate Google Pixel 2 și Pixel 2 XL, iar aceste 2 modele sunt un mesaj cât se poate de clar că Google vrea deja să fie un producător de smartphone-uri, care este focusat în primul rând pe atragerea posesorilor de iPhone. 

Google țintește iPhone userii

Acest gând mi-a venit încă de anul trecut când am luat pentru teste primul Google Pixel. Toți prietenii mei au iPhone-uri, așa că de fiecare dată când le arăt flagship-uri cu Android, fac glume pe seama lor și încrunțesc frunțile când aud că au prețuri similare cu cele ale iPhone-urilor. Cu primul Pixel a fost un pic altă istorie. L-au observat fără ca să îl arăt, iar după 5 minute cât l-au ținut în mână mi-au spus „ Nu schimb iPhone-ul pe nimic, dar dacă aș face-o, m-aș gândi la unul”.

Google Pixel 2

Atunci am înțeles că marginile groase de la Pixel, forma lui neclară, live wallpaperele, toate detaliile combinate împreună crează o experiență familiară pentru utilizatorii de iPhone, astfel că trecerea spre un Google Pixel să nu pară atât de dureroasă. Cu Pixel 2, Google vrea să intre și mai tare în rândul producătorilor mondiali de smartphone-uri. Dacă faptul că în timpul prezentării au fost făcute o mulțime de glume pe seama iPhone-ului nu e un argument, atunci știrea că Google a achiziționat o mare parte din echipa de ingineri HTC ar trebui să fie un semn clar. 

Chiar și în mai multe interviuri, Rick Osterloh, șeful pe hardware de la Google a dat de înțeles clar, care este strategia lor. E absolut sigur că nu mai vor ca produsele lor să fie considerate drept ceva de nișă, așa cum a fost gama Nexus. Logica aici este clară, să oferi timp de câțiva ani produse care să îi satisfacă pe deplin pe consumatori, astfel, să creezi o loialitate pentru brand, după care în câțiva ani să vinzi noile produse la scară largă, exact ceea ce face Apple cu iPhone-ul. 

Tot acest plan sună logic și pare realizabil. Dar să vedem ce a fost făcut până acum:

  • Google a lansat anul trecut o nouă generație de smartphone-uri - Pixel, care a făcut multă agitație
  • În 2017 au apărut Pixel 2 și 2 XL care se pronunță drept smartphone-uri premium, ce oferă aceleași funcții și posibilități pentru categorii diferite de preț
  • Pixel 2 și 2 XL reușesc să fie o reprezentare a brandului Google ca producător de smartphone, nu ca părinte a Android-ului, nu degeaba peste tot flutură hashtag-ul #madebygoogle 
  • Google a dat de înțeles că viitorul lor nu este combinarea hardware-ului cu soft-ul așa cum o fac restul, ci a hardware-ului și a inteligenței artificiale

De ce totuși e multă muncă până a fura clienți de la Apple?

Cea mai mare problemă, surprinzător sau nu este Android-ul, mai exact fragmentarea acestuia. E îndeajuns să vezi cât de multe aplicații de messenger a lansat Google și totul devine clar. Există prea multe servicii care se bat cap în cap și nu lucrează între ele.

Pentru mine e un mister de ce Google încă nu a scos un concurent la fel de simplu și comod ca iMessage, care să fie inclus în suita de aplicații Google livrată oricărui smartphone Android, dar în schimb lansează aplicații fără sens ca Google Duo sau Google Allo. 
iMessage-ul e unul din puținele lucruri care nu le dă voie iPhone userilor să schimbe taberele. Evident, ecosistemul Apple cu tot cu update-uri permanente joacă un rol la fel de important. 

Google Pixel 2

O altă problemă este disponibilitatea. Chiar dacă cineva decide să treacă pe Google Pixel, acesta nu este atât de ușor de găsit. Chiar și în SUA stocurile se golesc. Nu mai vorbim de zona asta a Europei, unde Pixel-ul ajunge pe căi tare întortochiate și în nici un caz oficial. La partea asta este mult de lucru. Tot aici mai adăugăm și customer service-ul. Dacă te alegi cu un Pixel și se defectează, repararea sau înlocuirea lui va fi un calvar. 

Pentru mine cel puțin, Pixel 2 e un smartphone al naibii de interesant, pe care abia îl aștept pentru testare. Dacă cel de anul trecut m-a făcut să îl îndrăgesc, chiar și cu forma lui hidoasă și marginile groase, păi ăsta din 2017 ar trebui să rupă. Dar toate astea se referă la mine. Pentru ca oamenii care stau bine merci pe un iPhone să treacă la un Google Pixel, e nevoie de un pic mai mult decât cea mai bună cameră pe un smartphone vreodată. 

▶▶▶ Sony Xperia XZ1 la 2.591 lei ◀◀◀
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×