La anunţarea lui iPhone 7 şi 7 Plus am avut şi un demo pe scenă, pentru câteva jocuri ce arata excelent pe aceste handseturi. Unul era jocul Oz Broken Kingdom, iar celălalt era un excelent simulator de Formula 1, de la Codemasters. După ce a făcut furori pe iOS, în ciuda preţului de 9.99 euro, iată că F1 2016 ajunge şi pe Android.
Portarea în sine îşi are originile pe console, ceea ce şi explică grafica excelentă a acestui titlu. În ultima vreme am tot văzut jocuri noi de curse pe mobil, de la Gear.Club la Asphalt Extreme şi de la Riptide GP Renegade la Revolt 3. Totuşi, ne-a lipsit până acum un simulator pursânge, un joc cu adevărat greu şi realist. Iar acum că sezonul de Formula 1 e gata, e momentul să retrăim cele mai tari curse ale ultimului an şi să jucăm cu piloţii preferaţi, inclusiv cu Nico Rosberg, care a renunţat la Formula 1 după ce a devenit campion.
Codemasters au o reputaţie excelentă în lumea racerelor, pentru hituri ca GRID sau Dirt, iar F1 2016 a ajuns pe PC şi console în august, fiind primit cu multe aprecieri. Din el derivă şi versiunea de Android, care costă tot 10 euro ca pe iOS şi ne aduce moduri Quick Race, dar şi sezoane întregi, piloţi, maşini şi echipe cu licenţă, dar şi circuite modelate după realitate.
Avem la dispoziţie şi un mod custom, care le permite jucătorilor să îşi creeze propriul circuit. 22 de piloţi şi 11 echipe sunt aici, dar din păcate nu avem şi multiplayer. Evident va trebui să aveţi un smartphone puternic pentru a rula acest nou venit, care are o grafică foarte pretenţioasă. Găsiţi jocul aici.