În urmă cu doar câteva săptămâni, Microsoftanunţa oficial faptul că versiune comercială şi totodată cea finală a lui Windows 10 va sosi pe PC-urile noastre începând de luna viitoare, mai precis din 29 iulie. Odată cu acest anunţ, Microsoft dezvăluia că Windows 10 va fi oferit gratuit pentru o perioadă de 1 an.
Cu toate acestea, au existat şi nelămuriri cu privire la modul în care licenţa Windows 10 va fi oferită. Astăzi, Microsoft decide să ne lămurească o dată pentru totdeauna în legătură cu această licenţă gratuită pusă la dispoziţia utilizatorilor Windows.
Aparent, licenţa gratuită va fi oferită doar acelor clienţi ce au instalat un Windows original pe laptop sau calculator. De asemenea, nici acei utilizatori ce folosesc la ora actuală Windows 10 Technical Preview fără o licenţă validă, nu vor fi eligibili pentru această ofertă de gratuitate. În cazul în care sunteţi membru Insider, veţi putea rămâne în programul de testare Windows 10 cu o singură condiţie, aceea fiind de a permite actualizări constante.
Aşadar, doar acei utilizatori ce au în prezent o versiune validă Windows 7/8/8.1 vor beneficia de această ofertă prin care Windows 10 soseşte gratis pe PC.