Multimedia Samsung Galaxy S9+
Stereo în sfârşit, cu Dolby, AKG, căşti meh
După un Galaxy S8 şi Note 8 cu difuzoare singulare, dar care se auzeau binişor, trecem în sfârşit la dualitate. Samsung Galaxy S9+ este primul telefon cu difuzoare stereo în rândul flagship-urilor Samsung. Vine cu acustică Dolby Atmos şi cu difuzoare tunate de AKG.
E vorba despre speakerul de jos şi cel de sus, cel de convorbiri, cooperând. Pentru că simţeam nevoia unui player mai deosebit decât Play Music am instalat Samsung Music din Galaxy Apps, asta şi pentru că îmi place maxim interfaţa sa. Apreciez faptul că marginile curbate ale ecranului se aprind în ritm cu muzica spre exemplu. Iarăşi Samsung oferă O TONĂ de opţiuni pentru playerul muzical, cele mai multe de pe un smartphone, chiar şi faţă de Xperia-uri.
Avem Dolby Atmos, care chiar îşi face simţită prezenţa cu un surround activ, pe care îl simţi de jur împrejurul telefonului. Această funcţie are sub modurile Auto, Movie, Music şi Voice. Egalizatorul aduce opţiuni ca Pop, Jazz, Rock sau custom, iar ca de obicei avem şi butoane rotative virtuale pentru extra bas, treble, instrument sau voce. 9 canale custom vă stau la dispoziţie cu slidere, pentru reglaje de fineţe.
Mai avem şi UHQ upscaler şi promisiunea de a consuma muzica până la nivelul de 32 bit. Şi lista continuă cu Tube Amp Pro, Concert Hall, Adapt Sound (cu reglaje pe vârste), plus egalizarea volumului între melodii. Atunci când am ascultat muzică, am avut parte de un volum excelent, acoperind discuţia dintr-o cameră mică. Claritatea a fost perfectă, nu există distorsionare, avem şi bas suficient şi voce caldă.
Test - Putere volum frontal (sus)
- 1.POCO F8 Pro92,5 (dBA)
- 2.OPPO Find X291,9 (dBA)
- 33.Samsung Galaxy S9+86 (dBA)
- 34.OnePlus 8T85,8 (dBA)
- 35.Razer Phone 285,7 (dBA)
- 36.Samsung Galaxy S25 Ultra85,7 (dBA)
- 37.OnePlus 1585,7 (dBA)
- 38.Samsung Galaxy S25 Edge85,6 (dBA)
- 39.realme GT 5G85,5 (dBA)
- 40.Xiaomi 1285,5 (dBA)
- 41.Honor 400 Pro85,5 (dBA)
Test - Putere volum frontal (jos)
- 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
- 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
- 572.Samsung Galaxy S9+79,8 (dBA)
- 573.Xiaomi Mi A2 Lite79,8 (dBA)
- 574.realme GT Neo 3 150W79,8 (dBA)
- 575.Motorola Moto G82 5G79,7 (dBA)
- 576.Samsung Galaxy Z Fold779,7 (dBA)
- 577.Redmi Note 13 Pro+ 5G79,5 (dBA)
- 578.Allview Impera i79,4 (dBA)
- 579.Motorola Moto Z Play79,4 (dBA)
- 580.Motorola Moto G579,4 (dBA)
Test - Putere volum spate
- 1.LeEco Le Max 295 (dBA)
- 2.Redmi Note 9 Pro (Global)94,6 (dBA)
- 123.Samsung Galaxy S9+86 (dBA)
- 124.Samsung Galaxy S10e86 (dBA)
- 125.Blackview Ultra Plus85,9 (dBA)
- 126.Allview X3 Soul Plus85,8 (dBA)
- 127.Nokia 6.185,8 (dBA)
- 128.Samsung Galaxy Note 10+85,8 (dBA)
- 129.Xiaomi Redmi Note 785,8 (dBA)
- 130.Samsung Galaxy A7185,8 (dBA)
- 131.Sony Xperia 1 III85,8 (dBA)
Test - Putere volum multimedia
- 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
- 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
- 492.Samsung Galaxy S9+87,9 (dBA)
- 493.Xiaomi Mi 11 Lite 4G87,9 (dBA)
- 494.Nothing Phone (2)87,9 (dBA)
- 495.Huawei nova 12 SE87,9 (dBA)
- 496.realme 11 Pro+87,6 (dBA)
- 497.Bluboo Picasso 4G87,4 (dBA)
- 498.Samsung Galaxy Z Fold587,1 (dBA)
- 499.Nubia Focus Pro87,1 (dBA)
- 500.Samsung Galaxy Z Fold787 (dBA)
Nu mi se pare totuşi mai zgomotos decât Note 8 sau Galaxy S8. Stereofonia e totuşi resimţită. La testul cu decibelmetrul cifrele nu au arătat deloc impresionant: 79.8 dBA sus şi 86 dBA jos, la testul cu sample-ul. Cu prima valoare depăşim iPhone 8 Plus, dar suntem sub Moto G5 Plus. Cu a doua depăşim LG G6 şi Note 8, dar suntem sub HTC U11 şi Galaxy S8. În Riptide GP Renegade am ajuns la 87.9 dBa, o valoare foarte mică, pentru că de obicei sărim mai mereu de 90 dBA aici.
Depăşim Xperia XZ Premium, dar suntem sub Note 8 cu vreo 5 dBA. Căştile tunate de AKG arată bine, sunt foarte comode, dar în realitate au bas mai slab şi volum mai scăzut decât EarPods. Am conectat nişte EarPods la S9+ şi am avut bas mai bun şi volum crescut. Măcar izolează destul de OK zgomotul de fond. Cumva urechile mele au apreciat mai mult difuzoarele decât decibelmetrul...
Cameră Samsung Galaxy S9+
Domină la focalizare, detalii incredibile la zoom şi low light
Samsung Galaxy S9+ ia tot ce e mai bun de la Samsung Galaxy S9 şi plusează cu încă un senzor, obţinând o cameră duală. Asta e o premieră pe un flagship Galaxy S, după cum probabil v-aţi dat seama. Avem doi senzori de 12 MP aflaţi în spate şi unul frontal de 8 MP. Ambii senzori din spate au stabilizare optică şi hai să vedem ce ne aduce fiecare în parte.
Senzorul de sus este cel de pe Galaxy S9, cu diafragmă variabilă. Are lentilă wide angle, senzorul măsoară 1/2.55 inch şi oferă pixeli de 1.4 microni. Diafragma variabilă oferă deschidere între F/2.4 şi F/1.5 şi mai avem şi câmp de vizualizare de 77 de grade. Sub această cameră se află celălalt senzor de 12 MP, cu lentilă telephoto. Măsoară 1/3.6 inch, are pixeli de 1 micron şi câmp de vizualizare de 45 de grade.
Aici deschiderea este doar F/2.4. Această cameră duală ştie captura 4K la 60 FPS, oferă zoom optic 2X şi digital până la 10X. Există şi celebrul Bokeh/Portret, sub forma lui Live Focus. Camera frontală aduce un senzor de 8 MP, cu autofocalizare şi deschidere F/1.7. Ştie să filmeze Quad HD şi are la rândul său Live Focus, din software doar. Mai avem şi un selfie wide aici, aproape panoramic.
Interfaţa camerei a fost schimbată faţă de ce ştiam la Note 8 şi S8. Acum opţiunile/modurile de captură nu mai sunt toate pe un ecran afişat full screen, ci sub forma unui scroll vertical în stânga. E uşor să sari peste o opţiune sau să faci un swipe aiurea, din ce am resimţit eu. Evident, camera porneşte rapid, focalizarea e la rândul său rapidă (cea mai rapidă de pe piaţă) şi zoomul e fluid. Se poate face cu pinch to zoom sau cu un slider special din butonul shutter (tras în jos sau sus).
Există şi un buton pentru zoom rapid 2X. Revenind totuşi la moduri de captură, regăsim aici Hyperlapse, un soi de Time Lapse în mişcare şi îl avem şi pe noul AR Emoji. Cu ajutorul său facem o captură în 3D a feţei noastre, cu zeci sau sute de puncte de referinţă şi generăm un avatar 3D, un emoji. La pachet vine o serie de emoticoane cu faţa noastră, pe care le putem folosi în aplicaţiile de socializare şi mesagerie.
AR Emoji:
Putem umbla la culoarea tenului, la accesorii vestimentare, să folosim măşti AR a căror gura/ochi se mişca simultan cu ale noastre la filmare şi tot aşa. Setup-ul se face rapid şi putem să folosim şi multe stickere trăznite în completare. Un alt mod nou este Super Slow Motion, filmare 720p la 960 FPS, care se poate edita şi veţi putea adăuga o coloană sonoră după. Puteţi şi să alegeţi să faceţi multiple capturi în aceeaşi sesiune sau o captură singulară.
Live Focus este Bokeh-ul clasic, cu slider pentru blurarea fundalului, iar un mod de care ne-am îndrăgostit este cel Pro. Pe lângă faptul că oferă captura RAW, care va permite să umblaţi la expunere, ISO şi alte opţiuni pe PC, după realizarea pozei, avem şi multiple reglaje pe device. E vorba despre expunere, balans de alb, focalizare, metering, ISO, shutter şi filtre.
Continuăm lista cu Food şi Panoramă, există şi HDR şi tracking autofocus. Camera selfie aduce opţiuni de culoare şi tonalitate a pielii, cu slidere. Bixby Vision este la rândul său integrat aici, putând traduce text în timp real (nu chiar aşa rapid cum ai crede, dar precis), identifica imagini (da şi greş uneori) şi posibilitatea de a afla câte calorii are o mâncare, a găsi soiuri de vin şi citi coduri QR, sau identifica locaţii pe hartă.
Trecem acum la Galerie (fotografii din București/ fotografii din Timisoara), spunând din start că avem aici un telefon capabil de captură foto ziua de top 3 din toate telefoanele testate la Mobilissimo.ro. Are un HDR perfect, calibrând ideal dynamic range-ul şi unul dintre cele mai bune zoomuri văzute vreodată. Asta deşi Note 8 excela deja la zoom. Chiar dacă folosim camere de 12 MP, zoomul e comparabil cu ce obţineam de la camerele de 19 sau 23 MP.
Selfie-urile arată binişor, dar simplul fapt că am avut şi vreo 2-3 neclare ştirbeşte din atractivitate. Mi se pare că în general captura selfie a fost sub Pixel 2 XL şi culmea e că nici S8 şi Note 8 nu excelau la selfie. În principiu arata totul bine, dar cerul e supraexpus, fata e clar, dar... e ceva ce nu cadrează, e un increment de calitate lipsă, pe care cunoscătorul îl vede imediat.
Textura şi culoarea pielii e OK totuşi. E nevoie de extra constantă aş zice. De asemenea Bokeh-ul cu cameră frontală nu e rău deloc, e peste ce oferă Huawei, dar sub Pixel 2. Revenind la camera principală, am apreciat că nu am avut culori "umflate" digital, ci naturale, aşa cum le vede ochiul. E drept că pe o vreme înnorată sunt percepute drept culori reci, deloc glam şi sexy.
Panorama e uriaşă, la 26.096 x 2000 pixeli, iar Galaxy S9+ s-a descurcat şi în condiţiile dificile în care jumătate de cer era acoperit de nori negri şi altă jumătate de nori din care ieşea soarele. Prim planurile au fost perfecte, fără cusur, la nivel de DSLR dacă vreţi. Şi Bokeh-ul a arătat bine, chiar dacă la obiecte mai încalecă puţin subiectul uneori. Greu de zis că ar fi sub rivali totuşi.
Iarăşi vreau să amintesc de cantitatea uriaşă de detalii, chiar şi când ajungi la zoom 10X... Pur şi simplu sta prea bine acest telefon la acest capitol. La captura foto cu acea ghindă metalică am obţinut chiar un efect pe care iPhone X îl obţine cu modurile speciale Portrait. Combinaţia de mod Pro şi RAW pot face prăpăd, dacă ştii să le foloseşti. Pe modul Auto avem o captură de top 3, cu maxim 10% peste ce oferea Galaxy S8.
Cu Pro însă ajungem la alt nivel. Câştigă S9+ faţă de predecesori şi rivali la detalii, Bokeh, AR Emoji, culori naturale şi expunere excelentă. În condiţii low light am avut de-a face cu capturi foarte bine iluminate, nuanţe naturale, iar blitzul nu a înecat imaginea cu alb, cum se întâmplă uneori. Avem şi nuanţe gălbui, dar un galben natural, nu icter său portocaliu cum păţesc unele telefoane.
Halourile luminilor stradale arata perfect, iar detaliile iarăşi sunt gigantice. Totul e foarte clar şi luminos, că ziua, dar asta am zis şi la Note 8, trebuie să recunoaştem. Cu combinaţia Pro Mode + RAW reuşim să scoatem mai bine untul din telefon noaptea. Să vă explic: pe modul Auto, camera sare automat la F/1.5 şi chiar dacă prinde mai multă lumină, se va pierde din claritate, în comparaţie cu captura la F/2.4.
COMPARAȚIE S9+ vs. S8 vs. PIXEL 2XL
În schimb dacă poţi regla cum trebuie o să fii mai mulţumit de F/2.4, sacrificând puţină lumină. Fără Pro şi RAW suntem egalii lui Galaxy S8, dar cu ele e altceva. Trebuie spus că Galaxy S8 pe modul Auto surprinde capturi mai plăcute ochiului noaptea, decât S9+. În mare noaptea suntem la egalitate cu Note 8 şi iPhone X, iar ca o părere personală, parcă prefer tonalităţile şi abordarea lui Pixel 2 XL.
Să trecem şi la video! Am filmat în 4K la 60 FPS şi nu mi-am mai dorit vreodată să filmez altfel. Arata totul pur şi simplu prea bine, prea cinematic, prea Marvel Avengers, IMAX curat. Înainte ziceam că arată ca un documentar National Geographic. Acum e peste... Stabilizarea e bună, dar a fost bună şi la Note 8. Aici ne apropiem şi mai mult de nivelul lui Xperia XZ1, zeul stabilizării şi mai lipseşte puţin să îl ajungem.
Stăm mai bine decât iPhone X la acest capitol. A fost o zi cu mulţi nori, în care camera a filmat cu focalizare şi expunere excelentă. Super Slow Motion a dat naştere unei capturi video artistice, în care o furnică se strecoară sub o floare, pe o muzică sensibilă. Greu de obţinut acest material pe un aparat foto în ziua de azi, sau pe o cameră video, darmite pe un alt telefon. Păcat că rezoluţia cam păleşte pe un PC, dar pe mobil arată frumos de tot efectul. Şi parcă e mai puţin pretenţios cu lumină decât Super Slow Motion de la Xperia-uri.
Culorile au fost naturale în general, poate doar în afară de albastru, care a părut puţin strident. Iar e zoomul fantastic la detalii, iar microfonul şi-a făcut mereu treabă foarte bine. Am prins ambiantă, vântul, răul, ramul şi vocile. Mi-l imaginez pe S9+ capabil şi la concerte. Captura video selfie a fost puţin peste aşteptări, venind de la fotografiile selfie neimpresionante.
Fundalul rămâne cu un cer cam supraexpus, dar în mare aş zice că poţi filma decent că stabilizare şi claritate pentru vlog. Fața artă perfect. Per total Samsung Galaxy S9+ filmează de top 3 all time şi pierde doar la nuanţă de albastru, la stabilizare puţin faţă de Xperia XZ1, în rest e campion. E mai bun decât S8 şi Note 8 la stabilizare parcă. În condiţii low light filmarea a fost luminoasă, dar la cea din mers a apărut şi niscai flicker. Nu mult, dar cât să se observe.
Zoomul a fost fantastic, focalizarea rapidă şi schimbarea de expunere eficienta. Unele reflexii aiurea au apărut, dar apăruseră şi la Note 8 şi S8 înaintea sa. Object tracking-ul şi-a făcut treaba, iar captura nocturnă a fost peste Huawei Mate 10 la claritate şi luminozitate. Uitându-mă acum la ce a filmat Pixel 2 XL, el pare să aibă un galben prea cald, de omletă, deci S9+ e peste.
E cam în aceeaşi zonă cu iPhone X şi are mai puţin flicker decât Note 8. E şi mult mai luminos. E material de locul 1 sau 2, pentru ultimele 12 luni şi poate şi cele ce vin.
Benchmark-uri Samsung Galaxy S9+
Performanţa numero uno în lumea Android
Samsung se poate lăuda că e prima companie care are în magazine şi acasă la nişte clienţi fericiţi deja telefoane cu procesor Snapdragon 845 sau cu Exynos 9810. Această premieră înseamnă şi că telefoanele sale S9 vor avea un avantaj faţă de adversari, care nu pot încă folosi Snapdragon 845, pentru că mai au până lansează flagship-urile în magazine. Cum noi îl avem pe Galaxy S9+ în test l-am pus repejor la treabă şi la benchmark-uri, deci hai să vedem cum stăm.
Datele problemei arată astfel: noi avem varianta dual SIM, Black, cu 64 GB stocare, 6 GB RAM şi procesor Exynos 9810. Cine vrea Snapdragon 845 să facă un drum rapid până în SUA sau China. Evident nu avem pic de lag şi s-au dus vremurile în care TouchWiz agăţa (în special) după primul boot, acum e înlocuit de Samsung Experience ce funcționează lin, ca atare totul zboară sub tutela lui Oreo (mai aşteptat ca ziua de salariu pe unele handseturi Samsung :) ).
Jocurile arată fantastic pe ecranul imersiv şi aproape că îmi vine să fac un workaround să fac rost de Asphalt 9 să îl încerc aici. Cât despre benchmark-uri, aflaţi că în AnTuTu avem 179k puncte în versiunea 6 şi 245k în cea nouă, 7. În prima suntem peste orice alt telefon cu Android testat de noi vreodată, dar sub tripleta iPhone de anul trecut. în versiunea nouă depăşim orice alt telefon testat în ultima vreme, adică în 2018.
Situaţia se repetă la GeekBench 4, sub testul multi-core dar şi single-core, unde iar batem toţi heavy hiterii Android, dar rămânem sub iPhone-uri (8, 8 Plus, X). Culmea e ca la Slingshot 3.0 de la 3DMark suntem de abia pe locul xyz, fiind depăşiţi şi de bătrânul HTC U11 sau Xperia XZ1 Compact. Măcar la GFXBench bifăm câteva locuri întâi în sub-teste. Ţin să vă spun că nu suferă nici de supraîncălzire acest telefon, deci la performanţă e as în universul Android, dar nu şi în cel în care activează ultima generație de iPhone-uri. Puteți să vedeți benchmark-urile lui S9+ în diagrame comparat cu alte telefoane aici.












































































































