Louis Vuitton Tambour Horizon este un nou smartwatch de lux; rulează Android Wear 2.0 și costă 2.450 dolari!

687 ori
<b>Louis Vuitton Tambour Horizon este un nou smartwatch de lux; rulează Android Wear 2.0 și costă 2.450 dolari!</b>Dacă există smartphone-uri de lux atunci de ce nu ar exista și smartwatch-uri de lux? Ei bine, ele sunt reale și cel mai nou exemplu se numește Louis Vuitton Tambour Horizon - ceas cu preț de 2450 dolari ce rulează sistemul de operare Android Wear

Produsele de lux au atras mereu atenția publicului chiar și în situația în care mulți nu și le permit, lucru ce se întâmplă și astăzi odată cu lansarea smartwatch-ului semnat Louis Vuitton. Aflați că firma franceză tocmai ce a prezentat oficial ceasul numit Tambour Horizon, un model ce rulează sistemul de operare Android Wear 2.0 și care aduce și ceva elemente de design menite să îl transforme într-o bijuterie. 

Louis Vuitton Tambour Horizon

Ceasul de față vine cu display circular AMOLED ce oferă o rezoluție de 390 x 390 pixeli și care este protejat de sticlă de safir. La interior am putea primi un procesor Qualcomm Snapdragon 2100 și spre deosebire de alte smartwatch-uri sau purtabile ale vremii, acest Tambour Horizon nu oferă nici măcar un senzor de puls.

Louis Vuitton Tambour Horizon

În schimb, ceasul aduce pe spate un logo Louis Vuitton realizat din cristale de safir. Sunt două variante disponibile, una la prețul de 2450 dolari ce aduce o carcasă din oțel inoxidabil și o alta de 2900 dolari vopsită în negru. Încă nu se știe când va ajunge acest smartwatch la vânzare, dar cu siguranță se vor găsi persoane dispuse să cheltuie asemenea sume pe achiziția lui.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×