Pe finalul anului trecut cei de la Allview au făcut un pas important în segmentul TV odată cu alegerea lui Android TV ca sistem de operare ce avea să fie integrat pe televizoarele din portofoliu, un OS. De curând am testat și noi un asemenea televizor aici pe Mobilissimo și anume modelul Allview Android TV 50ATA6000-U a cărui recenzie o puteți citi în format text sau viziona sub formă de video de aici.
Așa cum aflați și din prezentarea noastră, grație lui Android TV se sporesc și funcțiile de divertisment, la bază fiind chiar magazinul de aplicații Google Play Store de unde pot fi descărcate toate titlurile favorite. Aceste titluri sunt riguros selectate pentru a avea o compatibilitate deplină cu televizoarele Android TV și pentru o experiență unică în materie de gaming puteți să atașați chiar și un gamepad.
În tandem cu divertismentul pus la dispoziție, televizoarele Allview Android TV pun accent și pe partea de securitate astfel că update-uri sosesc constant pe aceste dispozitive. Aveți și o telecomandă smart alături de televizorul Allview Android TV, pe aceasta fiind integrat un buton asociat lui Google Assistant ce facilitează controlul prin intermediul comenzilor vocale.
Doar prin rostirea comenzii dorite puteți controla device-urile smart compatibile din casă (peste 1500 branduri compatibile) dar și conținutul redat pe televizor. Vă puteți seta o agendă personală de unde aflați rezervările din program, modificați lista de cumpărături sau anula întâlnirile planificate. De asemenea primiți și informații de interes personal via Google Assistant.
Un alt avantaj oferit de Android TV este partajarea fără cabluri între computer și TV, asta prin intermediul unei conexiuni Wi-Fi. Cât despre hardware-ul acestor televizoare marca Allview, aflați că ele adoptă panouri cu diagonale de până la 58 inch, difuzoare stereo cu tehnologie Dolby Audio și procesoare quad-core. În această perioadă sunt și oferte speciale de care puteți profita: