Android Marshmallow ajunge la o cotă de adopţie de peste 15% după 10 luni de existenţă

510 ori
<b>Android Marshmallow ajunge la o cotă de adopţie de peste 15% după 10 luni de existenţă</b>După o perioadă de mai bine de 10 luni de la debutul său, sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow se află instalat pe 15% dintre device-urile de pe piață. Această versiune a platformei Google destinată terminalelor mobile și tabletelor se află acum

Android Marshmallow creşte încet, dar sigur, deşi evoluţia sa lentă e dată drept exemplu negativ de rivali precum Apple la lansarile de iOS nou. După ce a avut nevoie de 4 luni să ajungă la 1% adopţie în cadrul masei de terminale Android, acum "Bezeaua" se află la peste 15%.

Rata adoptie Android

A fost nevoie de 8 luni să treacă de 10% şi apoi de încă 2 luni să ajungă la 15%. Android Marshmallow a câştigat 1.9% în ultima lună, fiind pe locul 4 în rândul release-urilor Android ca popularitate. În general e nevoie de aproximativ un an pentru că o versiune de Android să ajungă cea mai folosită, iar acest lucru i se aplică şi lui Marshmallow.

Pe parcursul lunii iulie, pe lângă saltul cu 1.9% al lui Marshmallow, Lollipop a crescut cu 0.4%, iar KitKat a scăzut cu 0.9%. Jelly Bean şi diferitele sale variante au picat cu 1.1%, iar Android 4.0 ICS a avut şi el un mic picaj, cu 0.1%. Reţineţi că toate aceste statistici sunt adunate din aplicaţia Google Play Store, deci modelele din China care nu au Play Store instalat, modelele din gama Amazon Fire sau variante foarte vechi de Android nu intră în grafic.

Vedeţi mai jos şi cum arată situaţia acum o lună.

Rata adoptie Android

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×