Dacia îi spune acum „tribrid”: Duster și Bigster combină benzină, GPL și electric și ajung până la 1.500 km autonomie

2.444 ori 04-09-2026
Dacia îi spune acum „tribrid”: Duster și Bigster combină benzină, GPL și electric și ajung până la 1.500 km autonomie

Dacia schimbă puțin jocul de nume și începe să promoveze oficial motorizarea „tribrid”. Nu este însă un grup motopropulsor complet nou apărut peste noapte: sistemul era cunoscut până acum drept Hybrid-G 150 4x4, iar noi am scris despre el încă din 2025. Acum apare sub o denumire mult mai ușor de înțeles, pentru că pune laolaltă benzină, GPL și electric pe Duster și Bigster.

Sistemul dezvoltă 150 CP și poate funcționa atât în 4x2, cât și în 4x4. Dacia vorbește despre o autonomie de până la 1.500 km atunci când pleci cu ambele rezervoare pline, cel de benzină și cel de GPL. În oraș, mașina poate rula electric până la 60% din timp, procent obținut în testele interne pe faza urbană a ciclului WLTC.

Partea interesantă e că nu discutăm doar despre o soluție de economie. Motorul electric de pe puntea spate intervine și pentru tracțiunea integrală, iar Duster și Bigster păstrează astfel o componentă 4x4 reală. Dacia indică emisii de la 115 g/km pentru Bigster și de la 117 g/km pentru Duster, în funcție de versiune și echipare.

Am avut deja ocazia să conducem această motorizare în Duster și Bigster pe drumurile din Covasna, inclusiv pe porțiuni de off-road. Sistemul comută automat între 4x2 și 4x4 în modul Auto și mai oferă moduri dedicate pentru zăpadă, noroi, nisip și teren dificil. Deci „tribrid” este un nume nou, dar tehnologia din spate ne este deja familiară.

Mai avem și un avantaj practic important: costul de rulare. Dacia estimează economii de până la 40% în anumite condiții, mizând în special pe diferența dintre prețul GPL și cel al benzinei.

Pe site-ul companiei, motorizarea apare deja în configurările pentru Duster și Bigster, iar mașinile cu tribrid 150 4x4 sunt listate cu livrări estimate pentru septembrie.

Duster rămâne varianta mai compactă și mai accesibilă, în timp ce Bigster este SUV-ul mai mare al gamei Dacia. În cazul ambelor, ideea rămâne aceeași: GPL pentru costuri mai mici, electric pentru mers urban și asistență, iar motorul termic pentru autonomie și drum lung. „Tribrid” poate suna a termen de marketing, dar măcar de data asta descrie destul de bine ce se întâmplă sub capotă.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Diverse

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>