Magazinul de aplicații Google Play ar putea ajunge curând pe platforma Chrome OS

973 ori25-04-2016
Magazinul de aplicații Google Play ar putea ajunge curând pe platforma Chrome OS

Chrome OS este sistemul de operare propus de către Google pentru acele persoane ce își desfășoară mare parte din activitate în mediul online, browser-ul Chrome fiind veriga principala din acest ecosistem. De ceva timp avem pe piață Chromebook-uri, dispozitive care la ora actuală se regăsesc și pe plan local în oferta Orange.

Deși la prima vedere acest OS pare a fi chiar interesant, se pune problema aplicațiilor, și mai ales a numărului de titlrui disponibile la ora actuală. Curând însă, această problemă ar putea fi rezolvată și asta datorită unei mutări pregătită de către Google, una prin care se va aduce magazinul de aplicații Android pe terminalele Chrome OS.

Detaliul ce confirmă acest lucru, sosește din partea unor utilizatori de Chromebook-uri ce au fost întâmpinați de un mesaj interesant chiar în meniul de setări. Aceștia erau întrebați dacă doresc ca aplicațiile Android să ruleze pe terminalul Chrome OS din stocare, opțiune care odată aleasă ne conducea către un meniu de tip Get Started.

Practic această mutare ar transforma sistemul de operare Chrome OS în Android pentru desktop, fiind puse astfel la dispoziția utilizatorilor o colecție de milioane de aplicații.

Via: liliputing.com
Taguri: Chrome OS sistem operare Google Google Play magazin aplicatii Update aplicatii

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.