Asistentul vocal Cortana a ajuns să fie folosit pe numeroase dispozitive de tip smartphone, tabletă și PC, iar în curând vom vedea integrarea sa și la bordul unor boxe portabile. Prin intermediul unui teaser video aflăm astăzi faptul că Microsoft împreună cu cei de la Harman Kardon pregătesc lansarea unei asemenea boxe portabile cu integrare Cortanat pentru anul viitor, show-ul CES 2017 urmând a fi o ocazie numai bună pentru acest debut.
Produsul cu pricina s-ar putea dovedi a fi un rival interesant pentru Amazon Alexa, dar și pentru recent lansatul Google Home. Toate dispozitivele de față au la bază un principiu similar, acela de a oferi informații utilie pe baza interacțiunii vocale cu asistentul virtual și de a controla diverse produse smart din casă pe baza comenzilor vocale.
Trebuie să ne așteptăm la un preț din zona premium pentru acest dispozitiv Harman Kardon și asta pentru că accentul se va pune și asupra calității audio oferită de către speaker.


