Xiaomi Mi Notebook apare în noi fotografii; aflăm prețurile de comercializare și variantele de echipare

1.058 ori
<b>Xiaomi Mi Notebook apare în noi fotografii; aflăm prețurile de comercializare și variantele de echipare</b>Scăpările din ultima perioadă, dar și cele de astăzi, ne indică cu adevărat faptul că producătorul chinez Xiaomi are de gând să lanseze în cadrul evenimentului de mâine și un prim notebook din portofoliu. Vedem noi fotografii cu acesta dar și aflăm ce

În cadrul evenimentului Xiaomi pregătit pentru mâine, ne putem aștepta ca pe lângă lansarea lui Redmi Pro să vedem pe scenă și primul laptop al companiei chineze ce este cunoscut pentru moment sub denumirea de Mi Notebook. Acesta din urmă apare astăzi în noi fotografii, materiale alături de care sosesc și o serie de imagini în care sunt listate versiunile de echipare disponibile alături de prețurile de comercializare.

Xiaomi Mi Notebook

Ca design, notebook-ul Xiaomi va sosi într-un corp complet metalic, iar din câte putem observa privind asupra noilor fotografii, se pare că vom primi aici un port USB Type-C, dar și unul de tip USB 3.0. Avem și un mic preview al tastaturii qwerty pe care o vom primi aici, și remarcăm faptul că panoul frontal din jurul display-ului va opta pentru muchii foarte subțiri.

Pret Xiaomi Mi Notebook

Aflați că vor exista două versiuni pentru acest model, prima sosind cu procesor Intel Core i5, 8 GB memorie RAM DDR4 și cu 256 GB spațiu de stocare SSD la un preț de aproximativ 600 dolari. Modelul Pro ne va oferi un display de 15.6 inch, un procesor Intel Core i7-6700HQ, 16 GB memorie RAM, 512 GB SSD, și o placă video Nvidia GTX970M de 4 GB DDR5. Acest model costă 1000 dolari, și vedem printre aceste imagini și o comparație cu alte terminale similare (MacBook Pro, Lenovo Yoga, Asus ROG). 

Comparatie Xiaomi Mi Notebook

Un lucru este sigur, și acela că laptop-ul pregătit de către Xiaomi va fi o alternativă foarte bună de luat în calcul la modelele mai sus enumerate, și asta atât datorită specificațiilor hardware similare, dar și a prețului mult mai avantajos. Aflăm detaliile complete chiar mâine! 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×