La Mobile World Congress anul acesta, am luat contact și cu phablet-ul high-end a celor de la Xiaomi, și anume modelul Mi Note. Acest device impresionează printr-o carcasă foarte arătoasă, dotări de top și un preț foarte bun în comparație cu soluțiile aduse pe piață de către rivali ca și Samsung sau Google.
Prin intermediul celor de la gizchina.it aflăm că Xiaomi se pregătește de un anunț pentru data de 31 martie, zi în care cel mai probabil vor anunța debutul comercial al modelului Mi Note Pro, acest device sosind cu dotări și mai bune față de varianta standard. Mai precis vom primi acum un procesor Snapdragon 810 și 4 GB memorie RAM.
De asemenea, display-ul va avea o rezoluție Quad HD, iar la interior vom beneficia de un chip de 64 GB memorie internă. Xiaomi Mi Note Pro va debuta pe piața asiatică la un preț de 520 dolari, sumă ce îl tranformă într-un best-buy ținând cont de specificațiile tehnice. Ne așteptăm ca ulterior telefonul să ajungă și în stocurile Quickmobile.ro.


