În cursul zilei de ieri v-am prezentat pe scurt noile produse aduse de către Alcatel în cadrul show-ului tech din Las Vegas, și anume CES 2016. Astăzi vom arunca o privire mai detaliată asupra device-urilor dezvăluite, tabletele fiind primele luate în vizor de către noi - Pixi 3 (8), respectiv Pixi 4 (7).
Prima dintre acestea ce este numită Alcatel Pixi 3 (8), impresionează nu prin dotările sale hardware, ci prin faptul că este primul device de 8 inch de pe piață care rulează sistemul de operare Windows 10 Mobile. Ca dotări avem parte de un display HD IPS de 8 inch, de un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 210 și de 1 GB memorie RAM.
La interior se află 8 GB memorie internă, un chip grafic Adreno 304, un modul 4G LTE, dar și suport pentru cartelă SIM, respectiv card microSD de până la 32 GB. Alcatel Pixi 3 (8) ne mai aduce o cameră foto principală de 5 megapixeli, un senzor frontal de 2 megapixeli și o baterie de 4060 mAh. Acest model va fi comercializat la un preț de 199 dolari.

Celalalt model, Alcatel Pixi 4 (7) vine cu un display de 7 inch, după cum și denumirea sa ne dezvăluie din start. Avem parte de o rezoluție de 1024 x 600 pixeli, de un procesor quad-core Mediatek MT8321 de 1.1 GHz, 1 GB memorie RAM și 8 GB spațiu intern de stocare + slot microSD. Tableta de față vine cu suport 3G, cameră foto de 2 megapixeli, și cu o baterie de 2580 mAh. Principalul punct de atracție este reprezentat de sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow pre-instalat.



