În ultima vreme am auzit mai des de Samsung Galaxy Tab S4, când vine vorba de tablete, decât de vreun alt device. Acum apare în peisaj şi Samsung Galaxy Tab Advanced 2, o tabletă care ar trebui să vină în completarea lui Samsung Galaxy Tab A 10.1. Manualul său a scăpat online şi aflăm detalii din el mai jos.
Manualul cuprinde câteva schiţe de design şi mai aflăm şi dotări ale terminalului. Galaxy Tab Advanced 2 a fost certificat Bluetooth luna trecută, sub numele de cod SM-T583. Este înrudit cu Galaxy Tab A 10.1 din 2016 pentru că acela avea numele de cod SM-T580. Sunt şi ceva diferenţe între aceste device-uri. Nou venitul va avea la interior un procesor Exynos 7870, se pare, acelaşi CPU de pe Galaxy J6 şi A6.
Rezoluţia ar fi de 1920 x 1200 pixeli, după cum arată manualul, dar nu ştim ce format va avea ecranul. Acolo unde Galaxy Tab A 10.1 rula Android Nougat, nou venitul aduce Android 8.0 Oreo evident. Samsung Galaxy Tab Advanced 2 măsoară 250.4 x 166.2 x 8.5 mm şi va cântări 525 de grame. Vine cu suport Bluetooth 4.2, slot microSD, Bixby, dar şi difuzoare cu surround şi suport Dolby Atmos. Schiţele ne prezintă un design fără buton Home şi cu port USB Type-C la bord.
E bizar că primim o cameră frontală cu blitz LED, iar documentele menţionează şi o funcţie Live Sticker pentru selfie-uri, plus mod Beauty. Camera principală ştie HDR, autofocalizare şi Panorama. Posibil să fie nevoie să aşteptăm până la IFA pentru debut, deşi sunt şanse să vedem o lansare surpriză în această vară.


