Actualizarea la Android 7.0 Nougat e aşteptată cândva în această vară, sau în cel mai rău caz la toamnă, dar se pare că unii norocoşi au primit-o deja. E vorba de un caz foarte rar de sosire a acestui release pe un Nexus 6P, în mod prematur.
Nougat are în spate o perioadă lungă de beta testing şi Developer Editions, iar recent a ajuns sub formă de beta şi pe Huawei P9. Azi aflăm că un utilizator norocos de telefon Huawei Nexus 6P ar fi primit o versiune internă aproape finală a lui Android 7.0 Nougat chiar ieri. Softul era destinat angajaţilor Google, iar utilizatorul reddit brianmoyano este cel care a beneficiat de actualizare, el folosind un Nexus 6P cumpărat la mâna a doua.
Încă de când l-a cumpărat, terminalul venea cu Android N beta, dar el a făcut trecerea înapoi la Android 6.0 Marshmallow, afirmând că pe Nougat erau probleme cu viaţa bateriei. El a şi anulat înscrierea în programul beta pentru device-ul său şi acum s-a trezit cu Android 7.0 în varianta aproape finală. Cel mai nou developer preview era versiunea NPD90G, iar Brian se află la NRD90M, deci o variantă puţin mai nouă.
Acesta ar putea fi un semn că Google se pregăteşte de marea lansare oficială, care ar trebui să includă şi aplicaţiile Allo şi Duo la pachet. Acest debut ar trebui să ne aducă teoretic şi noile modele Nexus produse de HTC. Cred că vom mai afla mai multe luna viitoare.